29 martie 2024

Paza bună trece primejdia rea! AICI AI DETALII

Buletin Informativ – 26.10.2010- „PAZA BUNĂ TRECE PRIMEJDIA REA” Sezonul rece „s-a instalat” , iar statisticile anilor anteriori arată că, anual, în medie, 14% din incendiile care se produc în România la gospodării cetăţeneşti au loc ca urmare a coşurilor de fum defecte sau necurăţate, respectiv 6% ca urmare a mijloacelor de încălzire defecte, improvizate sau nesupravegheate. Din păcate, multe din aceste incendii se soldează adesea cu tragedii (pierderi de vieţi omeneşti şi importante pagube materiale). Având în vedere că temperaturile pe timpul nopţii au scăzut, Inspecţia de Prevenire din cadrul I.S.U.”basarab I” Dâmboviţa recomandă cetăţenilor care utilizează la încălzirea locuinţelor sobe sau aparate ori mijloace electrice de încălzire, să ia următoarele măsuri specifice de prevenire a incendiilor de locuinţe: • sobele şi coşurile de fum vor fi obligatoriu verificate, curăţate, şi reparate de persoane specializate şi autorizate; • nu depozitaţi în podurile locuinţelor plante furajere, materiale inflamabile sau materiale combustibile (textile, hârtie, lemne,etc.) care s-ar putea aprinde de la coşurile pentru evacuarea fumului; • amplasaţi în faţa uşiţelor sobelor o cutie metalică sau o coală de tablă de 70 x 50 cm, aceasta asigurând protecţia faţă de căderea accidentală, direct pe podea, a jarului sau lemnelor aprinse, care ar putea determina incendierea materialelor combustibile cu care acestea ar veni în contact; • nu utilizaţi combustibili solizi pentru alimentarea sobelor racordate la sisteme de alimentare cu gaze naturale, pentru evitarea înfundării sau supraîncălzirii coşurilor de fum; • se interzice uscarea lemnelor pe sobele metalice, uscarea rufelor pe cuptorul sobei şi lăsarea nesupravegheată a focului; • focul în sobe nu trebuie lăsat fără supraveghere sau în grija copiilor; • evitarea supraîncălzirii sobelor, acestea putând aprinde obiectele din apropiere, din cauza căldurii radiate; • înainte de culcare nu se va încarca soba cu lemne, iar pe timpul nopţii nu se va lasa arzătorul aprins la sobele cu gaze naturale; • cenuşa şi jăratecul vor fi depozitate în gropi speciale, stingându-se cu apă; • se interzice utilizarea aparatelor electrice, cablurilor electrice, prizelor, întrerupătoarelor, dispozitivelor de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii; • se interzice suprasolicitarea reţelei electrice prin folosirea simultană a mai multor receptori; • nu aşezaţi materiale combustibile pe mijloacele de încălzire electrice sau în apropierea acestora; • se interzice folosirea buteliilor cu gaze lichefiate fără regulatori (ceasuri) de presiune, cu garnituri deteriorate sau cu furtun de cauciuc fisurat; • se interzice cu desăvârşire încercarea cu flacără a etanşeităţii buteliei de gaze lichefiate sau a instalaţiei de gaze naturale, verificarea efectuându-se numai cu emulsie de apă cu săpun; • la aprinderea focului la aragaz sau sobe alimentate cu gaze naturale se aeriseşte camera, după care întotdeauna se aprinde mai întâi chibritul şi apoi se manevrează robinetul de alimentare cu gaz; • se interzice folosirea afumătoarelor improvizate ori amplasarea acestora în magazii, poduri, remize, sub şoproane sau lângă materiale combustibile. În scopul prevenirii incendiilor provocate de copii – pe care frigul îi va ţine mai mult pe lângă şi în casă – se vor respecta următoarele: – în încăperile în care există mijloace de încălzire (sobe de încălzit sau gătit, lămpi de gătit cu petrol, aragazuri, centrale termice, etc.) în stare de funcţionare, acestea nu se vor lăsa la îndemâna copiilor; – copii nu trebuie lăsaţi să se joace cu focul (lămpi, lumânări, chibrituri, brichete). Asemenea mijloace nu trebuie lăsate la îndemâna lor; – nu este permis accesul copiilor nesupravegheaţi în depozitele de furaje, şuri, poduri, magazii, grajduri, cu mijloace care ar putea produce incendii; – copii nu vor fi lăsaţi să folosească aparatele electrice de uz casnic (fiare de călcat, reşouri, radiatoare etc.) sau aragazul, decât în prezenţa adulţilor. Cetăţeni, nu uitaţi! Printr-un comportament preventiv, vă salvaţi viaţa şi bunurile. „PAZA BUNĂ TRECE PRIMEJDIA REA”. Compartiment Informare şi Relaţii Publice – I.S.U. „Basarab I” Dâmboviţa

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial