Operaţiunile cu material lemnos, în atenţia poliţiştilor dâmboviţeni
Ieri, poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 5 Poliţie Rurală Voineşti, în colaborare cu jandarmi şi reprezentanţii Ocolului Silvic Sturzeni, au desfăşurat o acţiune pe linia sustragerii şi verificării legalităţii transportului de material lemnos.
Astfel, în cadrul acţiunii, au fost efectuate 3 controale în fondurile forestiere. De asemenea, au fost instituite filtre în cadrul cărora au fost verificate 32 de autovehicule.
În urma neregulilor descoperite, poliţiştii au aplicat 23 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 3.960 de lei.
De asemenea, poliţiştii din Fieni, sprijiniţi de specialişti din cadrul Parcului Natural Bucegi, au surprins în flagrant patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 36 şi 49 de ani, toţi din Pucioasa, în timp ce sustrăgeau material lemnos.
Din cercetări a reieşit că cei în cauză au tăiat fără drept un arbore specia molid, din fondul forestier situat în zona Cota 1000.
Pe numele bărbaţilor, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii de infracţiuni la Legea 46/2008 privind Codul Silvic, iar materialul lemnos, respectiv 2.5 m³, a fost confiscat în vederea continuării cercetărilor.