ACȚIUNE INFORMARE ȘI CONȘTIENTIZARE MUNCA NEDECLARATĂ
În perioada iunie – august 2017 I.T.M. Dâmbovița derulează „Acțiunea de informare și conștientizare privind transformarea muncii nedeclarate în muncă declarată”.
Prin această acțiune se urmărește creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor în special din domeniile ce înregistrează o incidență crescută a muncii nedeclarate: construcții, agricultură, exploatarea și industrializarea lemnului, alimentația publică, industria textilă, comerț, panificație, industria alimentară și prestările de servicii, cu privire la riscurile folosirii muncii nedeclarate.
Totodată există preocuparea pentru o informare corectă a grupurilor de persoane vulnerabile, cum ar fi: cele cu nivel de educație scăzut, din zone defavorizate, tinerii, copiii pentru care prestarea unor activități în afara cadrului legal poate avea consecințe grave atât asupra dezvoltării fizice, cât și psihice.
De aceea, I.T.M. Dâmbovița a inițiat desfășurarea acestei acțiuni prin întâlniri cu reprezentanți ai unităților de învățământ liceal, întrucât este deosebit de importantă conștientizarea tinerilor a ceea ce înseamnă munca prestată în afara legii. În cadrul acestor întâlniri s-au furnizat materiale informative, dedicate elevilor, prin care au fost prezentate, într-un mod ușor accesibil, riscurile pe care le aduce practicarea muncii la negru atât pentru „salariat” cât și pentru „angajator”. De această campanie au beneficiat peste 400 de elevi din 8 licee cu care I.T.M. Dâmbovița a stabilit relații de colaborare.
Totodată, această acțiune se desfășoară și în cadrul întâlnirilor cu societăți din diferite domenii de activitate, în acest mod realizându-se un nivel cât mai ridicat de informare și conștientizare privind efectele negative ale muncii nedeclarate atât în plan social cât și în plan economic.
Inspector şef
Marius Lixandru