mie. dec. 25th, 2024

Stimulente pentru angajarea elevilor şi studenţilor pe perioada vacanţei

În conformitate cu prevederile Legii 72/2007, agenții economici care angajează elevi și studenți pe perioada vacanțelor, pot beneficia de un stimulent financiar egal cu 50% din valoarea indicatorului social de referință actual (valoarea indicatorului social de referință, actualizată în 2023 este de 598 lei).

Stimulentul financiar se acordă pentru o perioadă de maximum 60 de zile lucrătoare într-un an calendaristic, pentru fiecare elev şi student pentru care s-a încheiat contract individual de muncă. Diferenţa dintre stimulentul lunar acordat şi salariul realizat se suportă de către angajator din fonduri proprii. 

Beneficiază de stimulentul financiar lunar prevăzut mai sus angajatorii care încadrează în muncă elevi şi studenţi în baza:

 a) unui contract individual de muncă pe durată determinată, egală sau mai mică decât durata vacanţei, încheiat în condiţiile legii, cu normă întreagă sau, după caz, cu timp parţial;

 b) unui contract de muncă temporară, numai dacă durata misiunii de muncă temporară este egală sau mai mică decât durata vacanţei.

În cazul tinerilor în vârstă de până la 18 ani, contractul individual de muncă încheiat cu durata timpului de muncă de 6 ore pe zi şi de 30 de ore pe săptămână se consideră încheiat cu normă întreagă.

Pentru a beneficia de acordarea stimulentului financiar, angajatorii trebuie să încheie o convenţie cu AJOFM Dâmbovița, în termen de 30 de zile de la data angajării elevilor şi studenţilor. 

Nu beneficiază de stimulentul financiar:

 – angajatorii care încadrează în muncă elevi şi studenţi anterior datei de începere a vacanţei stabilite potrivit legii, pentru elevii şi studenţii respectivi;

 – angajatorii care au beneficiat, pentru elevii şi studenţii respectivi, de stimulentul financiar prevăzut în lege pentru o perioadă de 60 de zile lucrătoare în cursul anului calendaristic.

Pentru obținerea de informații suplimentare, angajatorii interesaţi se pot adresa AJOFM Dâmbovița:

  • nr.telefon 0245/620635, 0245/ 9615932;
  • e-mail: ajofm.db@anofm.gov.ro;
  • site-ul www.anofm.ro.

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița