NAŞTEREA DOMNULUI –
Temelia iubirii și a credinței mântuitoare
† NIFON
PRIN HARUL LUI DUMNEZEU,
ARHIEPISCOP ȘI MITROPOLIT
IUBITULUI NOSTRU CLER,
CINULUI MONAHAL ȘI TUTUROR DREPTMĂRITORILOR CREȘTINI DIN
ARHIEPISCOPIA TÂRGOVIȘTEI,
HAR, PACE ȘI AJUTOR DE LA DUMNEZEU,
IAR DE LA NOI, ARHIPĂSTORUL VOSTRU, PĂRINTEASCĂ ÎMBRĂȚIȘARE ȘI
ARHIEREASCĂ BINECUVÂNTARE.
„Iubirea lui Dumnezeu s-a arătat
prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume
pe singurul său Fiu, ca noi să trăim prin El” (I Ioan 4, 9).
Iubiții mei fii sufletești,
slujitori ai altarelor și dreptmăritori creștini,
Cu nespusă bucurie sărbătorim Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, eveniment care a înnoit din temelii perspectiva lumii noastre, dăruindu-ne certitudinea iubirii fără sfârșit a Bunului Dumnezeu și a sensului înalt al vieții noastre.
Cu neostoită iubire, Dumnezeu a coborât în lumea noastră, „făcându-Se asemenea oamenilor” (Filipeni 2, 6), pentru a Se uni cu fiecare ființă umană, fără nicio excepție, pentru a trăi împreună cu noi viața noastră și pentru a ne arăta frumusețea și unicitatea existenței noastre, făcându-ne, astfel, cel mai important dar pe care ar putea vreodată cineva să ni-l facă! Dumnezeu a venit la noi pentru a ne susține pe drumul vieții, pentru a fi alături de noi, pentru a ne oferi mereu speranță, lumină și încredere, precum și pentru a dăltui cu harul Său, cu tandrețea infinitei Sale iubiri, măreția vieții noastre.
Atât de mult ne iubește Tatăl ceresc (Ioan 3, 16), încât a dorit să vină la noi, pentru ca să ne ridice la El, cum dumnezeiește grăiește Sfântul Atanasie cel Mare, pentru a ne dărui bucuria comuniunii de iubire, deplinătatea existenței și creșterea în asemănarea fără de sfârșit cu El. A intrat în timp și a făcut din acesta biserică a slavei Sale, a venit la noi, pe pământ, și a sfințit firea lucrurilor, arătându-ne că drumul spre Dumnezeu trece întotdeauna prin aproapele și că numai în comuniune și solidaritate putem înainta spre adâncul existenței noastre, spre dobândirea vieții veșnice.
La „plinirea vremii” (Galateni 4, 4), atunci când întreaga umanitate se afla sub cruda tiranie a răului, iar umbra întunericului se răspândise peste fața întregului pământ, Domnul Cel Atotiubitor S-a întrupat, a venit la noi pentru a ne mântui din robia păcatului și a morții, redându-ne puterea speranței, certitudinea iubirii Sale și puterea de a învinge orice tenebre.
Cu delicatețea inefabilă a iubirii Sale, cu dumnezeiască înțelepciune, a ales să Se nască, de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria, la Betleem, într-unul din cele mai sărace, mai mici și mai neînsemnate orășele, de la marginea marelui, strălucitorului și biruitorului Imperiu Roman.
Acolo, la marginea lumii, într-o iesle umilă, Stăpânul tuturor a ales să Se nască, pentru a ne da autentica pildă de smerenie și pentru a ne arăta că înțelepciunea și rațiunea dumnezeiască sunt întotdeauna mai presus de toate cele omenești, deoarece „Dumnezeu Și-a ales pe cele slabe ale lumii, ca să le rușineze pe cele tari” (I Corinteni 1, 27-28), bineștiind că adevăratele comori nu sunt niciodată cele materiale, ci sunt constituite de valorile în care credem. Pentru că de la Dumnezeu nimeni nu este exclus, nimeni nu este respins, ci fiecare dintre noi suntem iubiți cu iubire infinită, pentru că suntem importanți în ochii Tatălui ceresc care din nemărginită iubire ne-a creat.
În vremea aceea, în întunericul adânc al nopții, luminați de înțelepciunea iubirii dumnezeiești, păstorii săraci care păzeau turmele în afara orașului, au recunoscut în Pruncul abia născut, pe Fiul lui Dumnezeu Întrupat, „Lumina lumii” (Ioan 9, 5) și Cel ce dă sens, certitudine și singura măreție nepieritoare vieții noastre, mărturisind pe Hristos-Domnul. Astfel, ei au devenit primii mărturisitori ai Nașterii Domnului și cei dintâi misionari ai lui Hristos, care însuflețiți de bucuria acestei dumnezeiești descoperiri au vestit contemporanilor lor prezența inefabilă a lui Dumnezeu în mijlocul lor.
Călăuziți de strălucirea stelei, magii din Orient – Gașpar, Melchior și Balthasar – căutători ai înțelepciunii și ai adevărului, au găsit și ei pe Domnul Cel Întrupat, Cel ce a risipit noaptea cea înnegurată a lumii, închinându-I-se și aducându-I daruri de aur, smirnă și tămâie (Matei 2, 10-12), ca semn de prețuire, supunere și ascultare, dar și pentru a ne arăta că tot ceea ce avem mai bun în sufletele și în viețile noastre trebuie să-i dedicăm lui Dumnezeu.
Frumusețea și plinătatea bucuriei împărtășite de păstori și de magi le regăsim și noi în colindele străbune, ca mijloc de rememorare a actului lor de mărturisire și de laudă, pentru a vesti vremii noastre bucuria Nașterii lui Hristos. Prin urmare, atunci când colindăm sau primim colindători participăm la mărturisirea adevărului Nașterii Domnului Hristos și la vestirea milostivirii și a iubirii de oameni a lui Dumnezeu, „Cel bogat în milă” (Efeseni 2, 4), devenind și noi, la rândul nostru, misionari ai Evangheliei mântuitoare și de viață dătătoare.
Acea bucurie care a izbucnit în inimile păstorilor și magilor, speranța care i-a însuflețit și dorința nestăvilită de a-L vesti pe Hristos, „Răsăritul cel de Sus” (Luca 1, 78), izbucnesc și în sufletele noastre atunci când urmăm binele și evităm răul, când ne manifestăm solidari cu aproapele și contribuim la vindecarea răului și a urii care, adesea, pun stăpânire pe societatea noastră.
Iubiți fii sufletești,
Întruparea Domnului se referă la faptul că Dumnezeu a venit la noi, S-a înomenit, a luat toate însușirile noastre, în afară de păcat, pentru ca devenind Om dar rămânând în același timp Dumnezeu, să ne mântuiască, fiindu-ne alături în încercările noastre.
Deși au trecut peste două milenii de la Nașterea Domnului, acest eveniment însuflețește credința și speranța noastră, arătându-ne că viața are o importanță deosebită, unică și irepetabilă înaintea lui Dumnezeu, oferindu-ne adevăratul sens al existenței noastre.
Intrând în lume, El, „Soarele dreptății” (Maleahi 4, 2), Se arată profund interesat de fiecare experiență a vieții noastre, trăiește cu noi bucuriile, speranțele și încercările noastre, nu ne lasă niciodată singuri și, mai ales, nu permite nicicând ca răul, întunericul și păcatul să ne biruie și să aibă ultimul cuvânt în viața noastră.
Acesta este privilegiul lui Dumnezeu: de a fi mai mare decât neputințele noastre, mai presus de ignoranță și de ură și de a ne deschide mereu noi căi spre redescoperirea sensului autentic al vieții.
Această iubire arzătoare, înnoitoare și copleșitoare a Tatălui ceresc, trebuie să o mărturisim „până la marginile pământului” (Fapte 1, 8), cu hotărâre, mai cu seamă tinerilor, cărora avem datoria de a le spune că Singurul – Absolut Singurul – care niciodată nu dezamăgește, este numai Dumnezeu. De asemenea, că El este Unicul care merită încrederea, speranța și iubirea noastră deplină. Domnul este Cel care scrie atât marea istorie a lumii, cât și povestea umană a vieții fiecăruia dintre noi și, de aceea, a crede în El este o necesitate existențială absolută, mai ales în vremea noastră, când spiritul secularist și îndepărtarea de Dumnezeu domină unele orientări ideologice din societate.
Acesta este de fapt secretul lui Dumnezeu: El este pururea tânăr, nu contenește a crede în noi și nu încetează niciodată a fi alături de noi pe toate drumurile vieții, tineri de toate vârstele, pentru că el este Prietenul tăcut, iubitor și fidel care nicicând nu ne părăsește.
Iubiți frați și surori în Domnul,
Sărbătoarea Nașterii Domnului este un eveniment al comunității, acea comunitate care se conduce după valori durabile și nu după interese meschine, căci în bisericile parohiilor noastre ne bucurăm, în comuniune liturgică, de prezența Fiului lui Dumnezeu Cel născut în ieslea Betleemului, iar, apoi, este sărbătoarea familială care ne reunește pe toți întru bucuria luminii și a speranței credinței noastre străbune.
Familia reprezintă mediul autentic de trăire a credinței, de creștere împreună întru Hristos și de mărturisire a bucuriei trăirii Evangheliei lui Hristos. Din acest motiv, ne manifestăm susținerea pentru întărirea și apărarea familiei tradiționale, leagăn al spiritualității, al culturii și al valorilor creștine și românești.
Promovarea și apărarea familiei reprezintă și de acum înainte o datorie pentru noi toți, fiindcă mărturisirea și trăirea principiilor creștine în mijlocul lumii de astăzi reprezintă un act de patriotism și de iubire jertfelnică. Familia creștină este așa de importantă pentru că ea este adevărata școală a vieții, ce poartă pecetea treimică, fiind imaginea Sfintei Treimi în lume.
Dincolo de orice pregătire gospodărească, trebuie să nu uităm că cea mai importantă grijă este pentru sufletele noastre, prin intermediul Sfintei Taine a Mărturisirii și a Euharistiei, iar, cel mai prețios dar pe care l-am primit este Nașterea Domnului de care ne bucurăm, prin Duhul Sfânt, an de an.
Înainte de orice lucru ce ne separă, întotdeauna, trebuie să avem conștiința că suntem creștini și români, și că avem multe de realizat împreună, iar, niciodată ceea ce ne desparte nu este mai important decât ceea ce ne unește.
Așa cum spunea Sfântul Ioan Gură de Aur: „regula fundamentală a creștinismului se află în slujirea aproapelui”, așa că întru bucuria comuniunii și a solidarității trebuie să alungăm întunericul urii, greutatea răutății și iluzoriul păcatului, angajându-ne cu toții la aprofundarea principiilor creștine în societatea noastră, pentru a înnoi, purifica și transforma tot ceea ce ne împiedică să înaintăm întru bine, dreptate, adevăr și frumos.
Iubiții mei fii duhovnicești,
Țin să vă mulțumesc tuturor, clerici, credincioși, autorități locale și județene, acum la aniversarea celor două decenii de slujire pe istoricul tron vlădicesc muntean de la Târgoviște, pentru tot sprijinul pe care l-am primit, de-a lungul timpului, și pentru marea încredere pe care mi-ați acordat-o.
Încheiem anul 2019, declarat An omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari) și An comemorativ al Patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești în Patriarhia Română, cu satisfacția de a fi promovat aceste teme, cu numeroase ocazii, alături de cea a unității românești, ca o consecință firească a prelungirii Anului Centenar al Marii Uniri, dimpreună cu valorile credinței și națiunii noastre.
Cu recunoștință deplină, mulțumim pentru toate Preamilostivului Dumnezeu, rugându-L să ne ofere marea Sa iubire și în anul 2020, care a fost proclamat de către Sfântul Sinod al Bisericii noastre drept Anul omagial al pastorației părinților și copiilor și Anul comemorativ al filantropilor ortodocși români.
Cu lumina credinței în suflete, cu speranță și cu iubire, să ne bucurăm de sărbătoarea Nașterii Domnului, străduindu-ne să facem din inimile noastre adevărate iesle ale Nașterii Domnului, pentru a mărturisi lumii noastre bunătatea iubirii lui Dumnezeu cu acea hotărâre a magilor și a păstorilor.
Vă îmbrățișez, pe toți, preoți și credincioși, tineri și vârstnici, dorindu-vă să petreceți sărbătorile Nașterii Domnului, Anului Nou și Botezului Domnului în pace, sănătate și iubire!
La anul și la mulți ani!
Al vostru arhipăstor, către Hristos Domnul rugător,
pentru binele și bucuria voastră, a tuturor,
† N I F O N
Arhiepiscop și Mitropolit
