ÎNVIEREA DOMNULUI – IZVOR DE COMUNIUNE ȘI BUCURIE SFÂNTĂ
† NIFON
DIN MILOSTIVIREA LUI DUMNEZEU,
ARHIEPISCOP ȘI MITROPOLIT
IUBITULUI NOSTRU CLER,
CINULUI MONAHAL ȘI TUTUROR
CREDINCIOȘILOR DIN
ARHIEPISCOPIA TÂRGOVIȘTEI,
HAR ȘI PACE DE LA HRISTOS CEL ÎNVIAT,
IAR DE LA NOI, ARHIPĂSTORUL VOSTRU,
PĂRINTEASCĂ BINECUVÂNTARE.
HRISTOS A ÎNVIAT!
Iubiții mei fii sufletești,
slujitori ai altarelor străbune
și binecredincioși creștini,
„De ce-L căutați pe Cel viu
printre cei morți? Nu este aici, a înviat!”
(Luca 24, 5)
Învierea Domnului a umplut de bucurie sfântă, de lumină și de speranță întreaga lume, devenind izvor de comuniune, de solidaritate și de iubire pentru noi toți, care suntem Biserica lui Dumnezeu, „stâlpul și temelia adevărului” (I Timotei 3, 15).
Înviind din morți, Mântuitorul Hristos ne oferă certitudinea că întreaga noastră existență are un scop bine definit și că Dumnezeu este Cel care, mereu, însoțește tainic întreaga noastră viață, până și în suferință și chiar în moarte, având întotdeauna ultimul cuvânt, El Domnul și Stăpânul Vieții, și niciodată moartea, răul sau întunericul!
Pe acest slăvit, unic și nemaiauzit eveniment al Învierii se sprijină întreaga misiune creștină, deoarece Apostolii și cei ce au crezut după ei, până la noi, au vestit lumii profundul, statornicul și dătătorul de sens adevăr, și anume, că viața noastră nu se sfârșește niciodată la mormânt, că păcatul, răul și moartea au fost biruite, pentru totdeauna, de Cel ce a Înviat pentru mântuirea noastră și că noi toți avem datoria de a răspândi lumii această bucurie sfântă, prilej de comuniune intensă, adâncă și binecuvântată.
Întreaga noastră credință, speranță și viață se fundamentează pe Învierea din morți a Domnului Hristos, Dumnezeu Adevărat și Om Adevărat, care S-a înnomenit și, deci, Și-a asumat toate ale noastre în afară de păcat, inclusiv pătimirea și moartea. Pentru aceasta, Învierea Sa din morți reprezintă piatra cea tare pe care cu toții ne construim existența, speranța și viitorul (I Corinteni 15, 14).
În tenebrele și neputința lumii răsună pătrunzător, puternic și dătător de neînvinsă speranță, imnul vieții și al Învierii: „Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le!” (Troparul Învierii Domnului). Acest imn mărturisește despre iubirea și milostivirea lui Dumnezeu, care nu pregetă să fie alături de noi, să ne însoțească, să ne ajute, să ne dăruiască întreaga Sa compasiune și întreg sprijinul Său.
Învierea Domnului „ne-a dezvăluit însăși adâncul cel mai dinlăuntru al bunătății părintești și a arătat în Sine sfârșitul pentru care au primit făpturile începutul existenței. Fiindcă pentru Hristos sau pentru taina lui Hristos au primit toate veacurile și cele aflătoare înlăuntrul veacurilor începutul existenței și sfârșitul lui Hristos” (Sfântul Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie).
Domnul Cel înviat ne împărtășește puterea de a birui orice neputință sau încercare, străbătând alături de noi drumurile vieții, luminând întunericul din lume, oferindu-ne încredere, certitudine și speranță, transformând neputințele noastre în scări către cer și în ocazii de a ne reînnoi viețile. De aceea, toți trebuie să fim mărturisitorii Învierii Lui (Faptele Apostolilor 2, 30-32).
Pentru întreaga lume creștină, Învierea Domnului reprezintă cea mai importantă sărbătoare, evenimentul central al credinței și al existenței noastre, fundamentul propovăduirii creștine și al entuziasmului nostru misionar. În acest sens, Apostolul neamurilor zice: „Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică și credința voastră” (I Corinteni 15, 14). Cu acest prilej, avem posibilitatea de a pregusta bucuria cerească, prin comuniunea sfântă și binecuvântată pe care o naște duhul acestei sărbători, arvună a Împărăției celei nestricăcioase și a timpului înnoirii vieții noastre.
Sensul autentic și înnoitor al Învierii Domnului nu poate fi însă înțeles, în mod deplin, niciodată, fără taina Crucii și a pătimirii Mântuitorului Hristos, pentru noi oamenii și pentru mântuirea noastră.
Numai înțelegând pe deplin sensul Crucii și al suferinței, așa cum ne-a fost descoperit de Sfintele Pătimiri ale Mântuitorului Hristos, vom putea ajunge la slăvita Înviere și ne vom putea bucura, pe deplin, de roadele mântuirii dumnezeiești. Din preaplinul iubirii Sale, El a suferit durerea și moartea în trupul Său, El Cel cu totul Altul, dar infinit de aproape, pentru a lumina, a vindeca și a transfigura tot ceea ce a adus suferință și întuneric în lume și în viața noastră.
Singurătatea, indiferența, orgoliul, ura și răutatea au fost topite în oceanul de iubire al milostivirii lui Dumnezeu, care a împărtășit suferința și neputința lumii noastre, vindecându-le, transformând ceea ce a întunecat viața umană în trepte spre cer, urcuș întru lumină și căi de transfigurare.
Domnul Cel înviat a coborât până la iad, sfărâmându-i porțile, distrugându-i înșelăciunea și răpindu-i orice urmă de tărie, pătrunzând cu lumina transfiguratoare, dătătoare de speranță și sens a Taborului, până în cele mai întunecate locuri ale sale. Astfel, ne-a oferit cea mai puternică mărturie de iubire și de speranța, că prin orice iad am trece, oricât de greu, asupritor și întunecat ar fi, El, Domnul Cel puternic, este alături de noi, împărtășindu-ne iubirea Sa infinită și puterea de a traversa orice „vale a morții” (Psalmul 23, 4), oricât de grea ar fi ea, și a învinge întotdeauna răul cu binele!
Moartea a fost învinsă și transformată în poartă, drum sau trecere spre lumea Împărăției celei fără de sfârșit. Din acest motiv, de acum înainte, putem spune că acolo unde nu intră moartea, nu poate pătrunde nici Învierea, căci moartea a devenit vestitoare a vieții celei nestricăcioase, slujitoare a binelui și semn de biruință asupra păcatului, răului și întunericului!
Dreptmăritori creștini,
Dis de dimineață, în prima zi a săptămânii, femeile purtătoare de mir au venit la mormântul Domnului pentru a-I unge cinstitul trup, după obiceiul vremii, în semn de respect, afecțiune, omagiu și iubire. Ele purtau în suflete durerea că Cel care le dăduse până atunci sens vieții și în care își puseseră toată speranța, murise!
Tot felul de întrebări, neliniști și îndoieli străpungeau inimile lor, la fel cum, adesea, și multora dintre noi ni se întâmplă, găsindu-ne parcă neputincioși înaintea răului, cuceriți de întuneric și de păcat, crezându-L chiar departe pe Cel ce niciodată nu se îndepărtează de noi. Ele au văzut piatra de la mormânt dată la o parte, „deși era foarte mare” (Marcu 16, 4), mormântul gol, iar giulgiurile, puse cu grijă la o parte (Ioan 20, 5). Domnul Iisus, pe care-L credeau mort, nu mai era acolo. A înviat! Răutatea, neputința, ignoranța și întunericul nu au putut să-L țină legat, în pântecele pământului, pe Domnul Vieții!
Doi îngeri le-au anunțat dumnezeiescul eveniment al Învierii, spunându-le: „De ce-L căutați pe Cel viu printre cei morți? Nu este aici, a înviat! Amintiți-vă cum v-a vorbit pe când era încă în Galileea!” (Luca 24, 5-6) și „mergând degrabă, spuneți-le ucenicilor Săi că a înviat din morți” (Matei 28, 7).
Dintr-o dată, tristețea s-a transformat în bucurie, spaima și teama în încredere nețărmurită, iar toate îndoielile s-au risipit. Din acel moment, bucuria Învierii este singura care ne oferă sens și împlinire autentică vieților noastre.
Asemenea lor și noi, uneori, Îl căutăm „pe Cel viu printre cei morți”, rămânem fixați în calcule și evenimente umane, aparent definitive și irevocabile și uităm să ne încredințăm iubirii atotcuprinzătoare a lui Dumnezeu și cuvântului Său, fidel tuturor promisiunilor făcute nouă.
Învierea este un apel puternic la transformare, la convertire, la pocăință, la schimbarea vieții, la a nu ne mai pune, exclusiv, speranța în oameni, ideologii sau construcții omenești, ci în Dumnezeul Cel Viu, singurul care are puterea de a transforma viețile noastre, de a le reînnoi și de a ne oferi ceea ce cu adevărat avem nevoie.
Domnul Hristos a înviat, făcând să triumfe viața și adevărul, dreptatea și iubirea, Învierea fiind unica și autentica noutate din toate timpurile și din toate locurile, deoarece iubirea și milostivirea Bunului Dumnezeu sunt infinit mai mari decât orice trădare, păcat sau rău, întotdeauna, oricând. Pentru aceasta, noi „prăznuim omorârea morții, sfărâmarea iadului și începătura altei vieți veșnice” (Canonul Învierii, Cântarea a șaptea).
Cu invincibila Sa putere, cu tandrețe, cu delicatețe și cu gingășie, Domnul Cel înviat nu încetează să înlăture toate pietrele ce apasă sufletele noastre, oricât de multe și de mari ar fi, eliberându-ne de tot ceea ce nu permite manifestarea iubirii, a solidarității, a comuniunii binecuvântate și a bucuriei sfinte! Puterea de neoprit a Învierii intră în sufletele noastre, ne înnoiește existențele, dărâmă mormintele constituite din false certitudini, neputințe și păcate, eliberându-ne de tot ceea ce ne întunecă viețile și ne conduce spre eșec.
Domnul Cel înviat din morți, care este cu noi „în toate zilele, până la sfârșitul lumii!” (Matei 28, 20), devine astfel piatra cea tare a vieții noastre, Cel care ne cheamă la misiunea de a fi vestitori ai bucuriei Evangheliei Sale și dăruitori de bunătate, solidaritate și comuniune.
Credința în Înviere ne cheamă la perpetuă înnoire, schimbare, curățire și luminare, la a deveni făuritori ai civilizației creștine a iubirii, prin tot ceea ce facem.
Contemporaneitatea cere o mărturie puternică, clară și hotărâtă din partea noastră, ca reflectare a credinței, speranței și iubirii noastre. Asemenea Apostolilor și femeilor purtătoare de mir, avem datoria de a împărtăși bucuria Învierii Domnului în toate zilele vieții noastre, de a trăi cu certitudinea că Mântuitorul Hristos este, nevăzut, în mod sigur prezent în fiecare, inspirând, prin harul Duhului Sfânt trăirea credinței noastre.
„Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm și să ne veselim întru ea!” (Psalmul 117, 24). Din acest motiv bucuria Evangheliei și frumusețea comuniunii creștine trebuie împărtășite la cât mai mulți, pentru a înnoi și transfigura chipul acestei lumi, pentru a lumina întunericul, a vindeca răul și a alunga păcatul atât din comunitățile noastre, cât și din viața fiecăruia dintre noi.
Așa cum ne îndeamnă Sfântul Grigorie Palama: „Fiecare dintre noi, dacă ar voi, părtaș s-ar face Învierii Domnului… și moștenitor al lui Dumnezeu, împreună moștenitor cu Hristos. Pentru aceasta să ne bucurăm prăznuind învierea firii noastre” (Omilia 21, 6).
Iubiți creștini,
Bucuria sfântă a comuniunii frățești trebuie mărturisită, de fiecare dată, prin manifestarea solidarității și a ajutorului față de semenii noștri aflați în nevoi sau necazuri. Dăruindu-le din ceea ce Domnul ne-a dat, spiritual sau material, fiind aproape de ei în încercările vieții, mărturisim puterea Învierii care ne ridică din moartea nepăsării, a dezinteresului și a neputinței, oferind semne vii de lumină, bucurie și speranță, precum și invitând la asemănare și convertire.
Lumina Învierii lui Hristos trebuie să strălucească peste lipsurile și aspirațiile semenilor noștri, pentru ca ajutându-ne unii pe alții să putem să împlinim cele necesare vieților noastre.
Pe Domnul cel Înviat Îl vedem sub chipul semenului nostru, este ceea ce îndeobște e cunoscut drept „taina fratelui” care are nevoie de ajutor și sprijin, iar atunci când ne manifestăm cu iubire față de el, Îl lăudăm pe Dumnezeu Însuși, Cel care ne asigură că „întrucât ați făcut unuia dintr-acești frați ai Mei, prea mici, Mie Mi-ați făcut” (Matei 25, 40).
Mai mult decât oricând societatea noastră are nevoie de iertare, reconciliere, colaborare și pace, pentru a putea fi vrednici de numele de creștini și de români, demni următori ai înaintașilor noștri, „într-un chip vrednic de Evanghelia lui Hristos” (Filipeni 1, 27) și rămânând „întemeiați în credință, întăriți și neclintiți de la nădejdea Evangheliei” (Coloseni 1, 23).
Întunericul, răul și păcatul se manifestă cu putere în societatea noastră, învrăjbind și separând frații întru Hristos, răpindu-le bucuria de fi în sfântă și binecuvântată comuniune și de a se manifesta în solidaritate.
Mai ales prin intermediul rețelelor de socializare, prin mass-media în general, se manifestă intoleranța, ura, dezbinarea, lupta contra binecuvântatelor principii ale Evangheliei lui Hristos care au clădit civilizația euro-atlantică sau paradigma contemporană de civilizație.
Lipsa de moralitate, interesele de tot felul, goana după câștig și nepăsarea față de binele comun învrăjbesc, separă și creează conflicte, aducând multă suferință, durere și nepăsare.
De aceea, urmând poruncii mântuitoare a iubirii, cu toții avem datoria să propovăduim pacea și buna înțelegere, iertarea, reconcilierea și colaborarea spre mai binele nostru, al tuturor, spre a ne cinsti așa cum se cuvine gloriosul nostru trecut istoric și a aduce slavă lui Dumnezeu, cu cuget curat și inimi înnoite și smerite. De altfel, așa ne îndeamnă și Sfântul Apostol Pavel: „Desăvârșiți-vă, mângâiați-vă, fiți uniți în cuget, trăiți în pace, și Dumnezeul iubirii și al păcii va fi cu voi” (II Corinteni 13, 11).
Lumina Învierii lui Hristos străbate în toată frământarea veacurilor până în adâncul conștiinței și ne cheamă mereu la înnoirea vieții, la dragoste și credință, la împlinirea scopului nobil pe care îl avem în lume.
Iubiți fii duhovnicești,
Cu părintească grijă, îmi manifest speranța că mesajul de pace, lumină și bucurie al sărbătorii Învierii Domnului va răsuna până și în cele mai împietrite inimi, transformându-le, astfel încât mărturia comuniunii binecuvântate și răspândirea bucuriei sfinte să fie roade imediate și bogate în sufletele românilor de pretutindeni.
La două decenii de arhipăstorire pe tronul arhieresc de la Târgoviște, țin să mulțumesc cu recunoștință colaboratorilor, clericilor și credincioșilor, care în această perioadă m-au sprijinit în îndeplinirea îndatoririlor vlădicești, ca de altfel tuturor celor care vă manifestați atașamentul față de valorile tradiționale, românești și creștine, le trăiți și le promovați, în viața cotidiană sau în spațiul virtual; pentru sprijinul pe care-l acordați orei de Religie din școlile noastre, pentru ca noile generații să poată avea acces la autenticul sens al vieții, precum și pentru generoasa solidaritate și dărnicie pe care o manifestați prin sprijinirea proiectelor social-filantropice ale Eparhiei noastre, ca de altfel, a întregii misiuni pastorale a Bisericii străbune.
Anul acesta a fost declarat în Patriarhia Română drept „Anul omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari)”, de aceea, familia creștină va constitui una dintre prioritățile pastoral-misionare fundamentale ale Eparhiei noastre, împreună cu aprofundarea colaborării dintre preoți și profesorii de Religie, la parohii, pentru a oferi o educație catehetică de calitate tinerilor noștri.
Țin să mulțumesc tuturor acelora care au susținut Referendumul pentru familie, îndemnându-vă să fiți, pe mai departe, sprijinitori ai Bisericilor noastre și ai valorilor tradiționale.
Tot în acest an, se împlinește un deceniu de la aducerea și așezarea, pentru totdeauna, a moaștelor Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești, în Catedrala din Târgoviște, dar și de la proclamarea locală a canonizării Sfântului Voievod Neagoe Basarab, în cadrul unor ceremonii de neuitat, aniversări de care ne vom bucura împreună, la vremea potrivită.
Împărtășindu-vă aceste gânduri, vă îmbrățișez pe toți, preoți, monahi, monahii și credincioși, tineri și vârstnici, dorindu-vă sănătate, pace și bucurie.
HRISTOS A ÎNVIAT!
Al vostru arhipăstor și părinte,
totdeauna rugător către Atotmilostivul Dumnezeu,
pentru bucuria, sănătatea și pacea voastră,
a tuturor,
† N I F O N
Arhiepiscop și Mitropolit
