„Sfintele Sărbători de Paşti la Penitenciarul Găeşti”
Sfânta Sărbătoare a Învierii Domnului vine odată cu primăvara pentru a ne aduce Lumina cea Sfântă, care să ne încălzească sufletele, să ne facă mai buni, mai iertători, mai înţelegători şi ne aminteşte că avem nevoie mereu de dragoste, dăruire, încredere şi căldură spirituală. Paştele este cea mai veche şi importantă sărbătoare a creştinătăţii, care a adus omenirii speranţa mântuirii şi a vieţii veşnice, prin sacrificiul Domnului nostru Iisus Hristos, Învierea fiind, după cum spunea părintele Arsenie Boca, singura minune care se arată tuturor oamenilor credincioşi şi necredincioşi.
Astfel, Penitenciarul Găeşti organizează, în această perioada a sfintelor sărbători, o serie de evenimente, în care vor fi implicate cât mai multe persoane condamnate.
Scopul acestor activităţi este de a aduce şi în rândul persoanelor condamnate sentimentul de bucurie şi atmosfera pe care o creează sărbătorile pascale.
Activităţile sunt diversificate şi adaptate la nevoile celor custodiaţi de penitenciar constând în:
- derularea unor activităţi de curăţenie în interiorul locului de deţinere;
- difuzarea de filme documentare cu temă specifică perioadei;
- conceperea şi elaborarea articolelor cu tematică specifică pentru Revista penitenciarului;
- activităţi de voluntariat, administrativ-gospodăreşti, desfăşurate cu persoanele private de libertate la Complexul de Servicii Comunitare Găeşti;
- competiţii şi întreceri sportive organizate la nivelul penitenciarului;
- o acţiune social-filantropică având ca beneficiari bolnavii de la Spitalul de Psihiatrie Ochiuri din Gura Ocniţei, judeţul Dâmboviţa, constând în oferirea de alimente şi produse pentru igienă cumpărate şi donate de o parte din persoanele condamnate;
- efectuarea slujbelor religioase specifice acestei perioade în capela penitenciarului;
Planul de activităţi face parte din Proiectul de Paşte al Penitenciarului Găeşti, acţiunile fiind planificate de Serviciul de Reintegrare Socială în colaborare cu partenerii sociali.
Pentru mai multe informaţii desemnăm ca persoană de contact purtătorul de cuvânt al instituţiei, agent şef Florin ISPAS, telefon 0245/710.254, tel.mobil 0723/ 21.80.47, e-mail: florin.ispas@anp.gov.ro .
Cu stimă,
Comisar şef de penitenciare Gheorghe ANGHEL
Director
Penitenciarul Găeşti