
În pragul sărbătorilor pascale, comuna agroturistică Runcu se pregătește să-și întâmpine turiștii într-un cadru autentic românesc, unde tradițiile sunt păstrate cu grijă, iar natura oferă un peisaj de poveste.
Gospodarii din zonă au intrat deja în febra pregătirilor: pensiunile sunt igienizate și decorate în spiritul sărbătorii, mesele vor fi îmbelșugate cu bucate tradiționale, iar oaspeții vor avea parte de experiențe autentice, de la participarea la obiceiuri locale până la plimbări în aer liber, în mijlocul naturii.
Primarul comunei, Gheorghe Brebeanu, a declarat că autoritățile locale au depus eforturi susținute pentru a asigura condiții optime pentru turiști în această perioadă: „Ne dorim ca fiecare vizitator care ajunge la Runcu să plece cu amintiri frumoase și să revină. Am sprijinit dezvoltarea turismului local și promovarea tradițiilor autentice, care ne definesc ca comunitate.”
Autoritățile locale estimează un număr ridicat de vizitatori, pe fondul interesului tot mai mare pentru turismul rural și pentru petrecerea sărbătorilor în liniște, departe de aglomerația urbană. Zona, recunoscută pentru peisajele sale pitorești de la poalele Munților Leaota, devine an de an o destinație preferată pentru cei care caută autenticitate.
Pe lângă oferta gastronomică specifică Paștelui , cu preparate precum mielul la cuptor, cozonacul și ouăle roșii, turiștii vor putea descoperi și tradițiile locale, inclusiv participarea la slujbele religioase din noaptea de Înviere.









