29 martie 2024
Părintele care s-a stins la numai 35 de ani a lăsat în urmă o fetiţă şi un ocean de suferinţă

Părintele care s-a stins la numai 35 de ani a lăsat în urmă o fetiţă şi un ocean de suferinţă

MESAJUL ÎNALTPREASFINȚITULUI PĂRINTE ARHIEPISCOP ȘI MITROPOLIT NIFON
CU PRILEJUL TRECERII LA CELE VEȘNICE A PR. MIHAIL CĂTĂLIN BOȘOMOIU DE LA PAROHIA UNGURENI, PROTOIERIA TITU
(1986 – 2021)
Slujitor al lui Dumnezeu în vremuri tulburi – dăruitor de bucurie și speranță!

 
         Cu mâhnire am aflat de trecerea la cele veşnice a Pc. Pr. Mihai Cătălin Boșomoiu, paroh al Parohiei Ungureni, Protoieria Titu.
Cu multă jertfelnicie, râvnă și bunăvoință, Părintele Boșomoiu și-a îndeplinit misiunea sa pastorală parohială, fiind un model de viață dedicată slujirii lui Dumnezeu, dar și tată și soț desăvârșit.
Părintele s-a născut în ziua de 8 septembrie 1986, în Municipiul Curtea de Argeș, urmând studiile școlii primare și gimnaziale în orașul natal, apoi a studiat la Seminarul Teologic Ortodox Neagoe Vodă Basarab din Curtea de Argeș, obținând licența în teologie și titlul de master în cadrul Facultății de Teologie din Pitești.
A fost căsătorit cu domnișoara Iuliana, cu care are o fetiță, pe nume Antonia. Răspunzând chemării preoțești, a fost hirotonit diacon în ziua de 25 noiembrie 2012, la Mânăstirea Nașterea Sf. Ioan Botezătorul din Antonești, Argeș. După aceea, între anii 2012 – 2016, a slujit ca diacon la Catedrala Arhiepiscopală din Curtea de Argeș, iar între anii 2016 – 2020, a slujit ca diacon la Parohia Sf. M.M. Gheorghe – Holborn, Londra, Marea Britanie.
Considerându-l vrednic pentru slujirea clericală, l-am hirotonit preot, în ziua de 12 septembrie 2020, la Catedrala Mitropolitană din Târgoviște, și i-am încredințat Parohia Ungureni din Protoieria Titu. Deși a slujit puțină vreme comunitatea parohială ce i-am încredințat-o, trecând neașteptat de repede la cele veșnice, s-a remarcat prin demnitatea slujirii, apropierea de oameni, grija cu care predica și buna îndrumare pe care a oferit-o tuturor celor ce i-au solicitat ajutorul, fiind respectat, iubit și apreciat.
Noi, creștinii, credem cu tărie că Învierea Domnului este evenimentul pe care se fundamentează credința, speranța și viața noastră, care ne oferă certitudinea că existența umană nu se încheie la mormânt, ci continuă în Împărăția cea luminoasă a Preasfintei Treimi. De aceea, suntem convinși că tot ceea ce dăruim întru bunătate, frumusețe și credință se constituie în adevărate trepte către cer, în semne concrete ale împlinirii vocației noastre de a răspândi bucuria comuniunii cu Dumnezeu și în mijloace autentice de aprofundare a comuniunii spre care suntem mereu chemați.
Apreciez, în mod deosebit, slujirea și râvna  întru propovăduirea Evangheliei lui Hristos a Părintelui Mihail Cătălin, pentru întreaga sa slujire preoțească, onestitate și bunăvoință. De asemenea, doresc să adresez un cuvânt special de dragoste si de compasiune soției și fetiței părintelui, ca de altfel tuturor celor care l-au iubit, apreciat și cunoscut, rugând pe Mântuitorul Iisus Hristos, Cel Răstignit și Înviat, să reverse pace și liniște  asupra tuturor, iar sufletul părintelui  să-l aşeze în lăcaşul de lumina al iubirii Prea Sfintei Treimi!

Veşnică să-i fie pomenirea!

NIFON,

ARHIEPISCOP ŞI MITROPOLIT

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial