27 aprilie 2024

Panificaţia dâmboviţeană, cu garda la poartă! Uite ce de nereguli s-au găsit!

www.mariusbuga.ro_images_panificatieOperaţiunile cu produse cerealiere şi de panificaţie, verificate de poliţiştii dâmboviţeni

În perioada 01 – 29 mai a.c., poliţiştii specializaţi în investigarea fraudelor au continuat acţiunile pe linia prevenirii şi combaterii ilegalităţilor din domeniul producerii, prelucrării, achiziţionării şi comercializării produselor cerealiere şi de panificaţie.

Au fost efectuate 41 de controale la societăţi comerciale şi persoane fizice şi verificate 27 de mijloace de transport.

În cadrul acţiunii, poliţiştii au aplicat 38 de sancţiuni contravenţionale, a căror valoare se ridică la 19 800 de lei.

Dintre acestea, 19 au fost aplicate  la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.

Au fost ridicate în vederea confiscării produse cerealiere şi de panificaţie în valoare de 9 200 de lei, pentru care nu se deţineau documente legale de provenienţă sau transport.

Poliţiştii specializaţi în investigarea fraudelor au beneficiat de sprijinul structurilor de ordine publică, poliţie rutieră şi transporturi.

Exemplu:

În urma controlului efectuat la o societate comercială din municipiul Târgovişte, poliţiştii specializaţi în investigarea fraudelor, în colaborare cu specialişti din cadrul D.S.V.S.A. Dâmboviţa, au identificat în magazia de materii prime cantitatea de 1 200 kilograme de făină, pentru care nu se deţineu documente legale de provenienţă.

Totodată, s-a constatat că agentul economic nu respectă normele de igienă a utilajelor şi spaţiilor de lucru.

S-a procedat la sancţionarea contravenţională a administratorului societăţii comerciale, în conformitate cu Legea 12/1991 şi H.G. 984/2005, precum şi la confiscarea produselor deţinute fără documente justificative de provenienţă.

De asemenea, a fost verificată şi respectarea legislaţiei în domeniul protecţiei drepturilor de autor, constatându-se faptul că agentul economic utiliza un sistem de operare fără licenţă, motiv pentru care a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „reproducere neautorizată de programe pentru calculator fără licenţă”.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial