20 aprilie 2024
Pagube de foc în Dâmboviţa!

Pagube de foc în Dâmboviţa!

În ultimele 24 de ore echipajele de intervenţie din cadrul I.S.U.”Basarab I” Dâmboviţa au fost solicitate la următoarele evenimente:

• Ieri – 07 mai, la ora 05:52, pompierii de la Garda Răcari au intervenit în oraşul Răcari pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o cabină de pază aparţinând unui operator economic. Un scurtcircuit electric produs de un conductor electric defect sau neizolat corespunzător, se pare că a fost cauza probabilă a producerii incendiului, în care au ars cabina din PVC pe o suprafaţă de cca.10mp;

• Ieri – 07 mai, la ora 11:54, pompierii de la Detaşamentul Târgovişte au intervenit la un incendiu de vegetaţie în comuna Raciu – sat Silişte, unde au ars cca.100mp de vegetaţie uscaţă şi reziduuri petroliere;

• Ieri – 07 mai, la ora 02:04, pompierii de la Detaşamentul Titu au intervenit pe strada Nicolae Grigorescu din oraşul Titu pentru stingerea unui incendiu izbucnit în bucătăria unei locuinţe. Se pare că neglijenţa proprietarului care a făcut focul la aragaz lăsându-l nesupravegheat a condus la producerea incendiului, în care au ars elementele combustibile aferente unei hote şi au fost degradate: aragazul şi o uşă de interior (termopan);

• Astăzi – 08 mai, la ora 07:34, pompierii de la Detaşamentul Târgovişte au intervenit pe strada col.Nicolin Ion din Mun.Târgovişte pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism. Scurgeri de lichide combustibile pe elementele supraîncălzite ale motorului, se pare că au condus la producerea incendiului. Au ars elemente combustibile din compartimentul motor;

• Echipajele SMURD din cadrul I.S.U.”Basarab I” Dâmboviţa au intervenit în această perioadă pentru a acorda ajutor medical de urgență la 15 solicitări. Afecțiunile pentru care au fost solicitați paramedicii au fost: traumatisme din diverse cauze, hipertensiune arterială, cefalee, amețeli, vărsături, dureri lombare şi abdominale. Pacienţii au fost transportaţi la spital pentru tratament de specialitate.

Compartiment Informare şi Relaţii Publice – I.S.U. „Basarab I” Dâmboviţa

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial