Un autoturism Dacia a fost vandalizat, în această seară, în cartierul de blocuri, la Găeşti! Proprietarul este preşedintele unei organizaţii PDL şi este convins că cei din tabăra PSD s-au răzbunat, cu intenţia de a-l ameninţa şi de a-l speria. „Am fost urmărit toată săptămâna prin cartierul Vaideiasca. Inclusiv Poliţia m-a urmărit, deşi trăim într-o ţară liberă şi nu cred că am făcut vreun rău. Mă aşteptam să mi se întâmple ceva.
La alegerile europarlamentare, Poliţia mi-a căutat şi în buzunare. Nu am încredere că-şi vor face treaba”, ne-a spus păgubitul. Martorii susţin că cel care a spart geamurile autoturismului şi a tăiat cauciucurile cu cuţitul este un individ înalt la 1,80 m şi solid. În momentul când a fost surprins de un cetăţean, a luat-o la fugă cu măciuca în mână. Foarte important de precizat este faptul că în timp ce autoturismul era făcut ţăndări în zona de blocuri, poliţiştii au primit un apel fals, care sesiza că în zona Podului de la Ioneşti se află răsturnat un autoturism încărcat cu pachete PDL. Singurul echpaj disponibil s-a dus glonţ acolo, cu girofarurile pornite, în timp ce “băieţii deştepţi” se pare că au avut spaţiu de manevră, nestingheriţi. Ne pare rău că Poliţia pică atât de uşor în astfel de plase şi sperăm să aibă capacitatea să discearnă între diversiuni şi realitate. Dacă nu, se va trezi copleşită şi neputincioasă. Asta, dacă doreşte cu adevărat să-şi facă treaba şi să se comporte ca o instituţie a statului. Mariana IONESCU