Un caz mai puțin obișnuit găsim în Dâmbovița, în aceste zile geroase de ianuarie.
Milea Bogdan, un bărbat de 44 de ani din Glodeni, satul Lăculețe a ales să locuiască într-o troiță, în mijlocul pădurii.
Cazul său a fost mediatizat de către primarul localității, Glodeni, Gheorghe Chira. Acesta menționează :
“Deși i-am oferit posibilitatea de a locui într-o căsuță cu sobă, omul refuză cu obstinență, spunând că Dumnezeu îl protejează și de gerul năprasnic și de fiarele pădurii.
Totuși sper să-l conving că locuirea în condiții vitrege, îi poate pune viața în pericol.
Viața ne uimește zi de zi !”
Pe imagini se vede cum omul nostru și-a amenajat spațiul de locuit în troița care îi servește drept loc de dormit. La intrare, exact ca în fața unei case, se află o pereche de cisme și un făraș, iar undeva în lateral, găsim un lighean și o copaie, ambele din plastic. Tot în fața troiței se află și vatra focului, deasupra căreia a improvizat o plită pe care uneori își mai încălzește mâncarea.
În dreptul intrării a agățat o pătură pentru a se proteja de vântul pătrunzător, însă lipsa unei surse de căldură face ca pe timpul nopții, temperatura in interiorul troiței să fie identică cu cea de afară.
În interior, bratele crucii susțin câteva haine, iar Hristos pare că și-a întins brațele pentru a-l ajuta pe acest om deznadajduit. Alte câteva sacoșe cu haine se văd îngrămădite în spațiul rămas în spatele unui sfeșnic înnegrit de vreme, martor tăcut al atâtor suferințe omenești.
Cine oare s-ar fi gândit că, o mică troiță construită pentru ca noi să ne aducem aminte de Dumnezeu, ar putea deveni peste ani locul de existență al unuia dintre noi, un refugiu și un adăpost deopotrivă pentru un sărman suflet aflat la suferință.