19 aprilie 2024
Olimpiada Națională de Chimie 2017, între 19 – 24 aprilie, la Târgovişte

Olimpiada Națională de Chimie 2017, între 19 – 24 aprilie, la Târgovişte

ol-chiOlimpiada Națională de Chimie 2017 organizată la Târgoviște

În perioada 19-24 aprilie 2017, Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița va fi gazda unui eveniment deosebit: Olimpiada Națională de Chimie, pentru clasele VIII-XII, la care sunt așteptați să participe 369 elevi, din toate județele țării. Participanții numeroși vor fi sprijiniți de echipa IȘJ Dâmbovița, organizatoarea etapei naționale de anul acesta, 54 profesori universitari și preuniversitari care fac parte din comisia centrală, echipa de profesori de chimie a județului, 46 profesori însoțitori, sponsori și instituții din județul Dâmbovița.

Deschiderea oficială a evenimentuluiîn prezența reprezentanților Ministerului Educației Naționale, conducerii Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița, reprezentanților comunității locale, elevilor și părinților, moderată de inspectorul școlar pentru fizică și chimie, doamna prof. Dinu Gabriela, va avea loc miercuri, 19 aprilie 2017, la ora 18.00 la Casa de Cultură a Sindicatelor, Piața ”Mihai Viteazul”, nr.1.

Programul olimpicilor este destul de dens în această perioadă, olimpiada de chimie cuprinzând două probe, una teoretică și alta practică.

Proba teoretică va avea loc la Colegiul Național ”Constantin Carabella” din Târgoviște, joi, 20 aprilie, începând cu ora 9.00.

Proba practică se va desfășura vineri, 21 aprilie, în campusul Universității ”Valahia” din Târgoviște (pentru clasele IX-XII), respectiv la Colegiul Național ”Ienăchiță Văcărescu” (clasa a VIII-a).

Sâmbătă, 22 aprilie, are loc la Colegiul Național ”Constantin Carabella” desfășurarea probei de baraj pentru elevii cu cele mai înalte performanțe obținute la etapa națională, în vederea selectării lotului lărgit al României.

Printre probele susținute de elevi vor fi strecurate și programe artistice, excursii și vizite la principalele obiective turistice din municipiul Târgoviște și județul Dâmbovița.

Județul Dambovița este reprezentat anul acesta de un lot format din 20 de elevi, proveniți din colegiile naționale și școlile gimnaziale din Târgoviște, Moreni, Pucioasa și Fieni.

Programul detaliat, lista sponsorilor și informații actualizate permanent se pot găsi pe site-ul Olimpiadei Naționale de Chimie 2017: http://onc.isj-db.ro/

Vă asteptăm să ne fiți alături!

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial