Dacă pentru cei mai mulți copii, o vacanță la mare sau la munte nu înseamnă mare lucru, pentru alții este un vis extraordinar, pe care își doresc din tot sufletul să și-l împlinească.
9 copii minunați, provenind din familii care nu-și permit luxul să călătorească, au petrecut câteva zile de vis la malul mării, într-o vacanță fără lipsuri, oferită din tot sufletul de membrii Asociației Comunitare G.Ă.E.Ș.T.I., cu substanțialul sprijin al tinerilor Oana și Cosmin Voevodschi.
Copiii care au mers la Năvodari împărtășesc amintiri minunate, pe pagina de Facebook a Asociației Comunitare G.Ă.E.Ș.T.I. Prieteni pe viață, ei descriu în cuvinte simple, dar încărcate de emoție, o experiență care i-a apropiat, i-a bucurat și i-a făcut să-și dorească să dăruiască, la rândul lor.
Alexandru Dincă, unul dintre cei mai activi și implicați găeșteni în cauze umanitare și unul dintre membrii fondatori ai Asociației Comunitare G.Ă.E.Ș.T.I. , este cel care a pregătit, pas cu pas, marea vacanță. De altfel, a însoțit grupul la malul mării, acolo unde s-a comportat ca un tată pentru toți, făcându-le surprize și oferindu-le experiențe unice.
Oana și Cosmin Voevodschi i-au vizitat pe copii la pensiunea unde erau cazați și s-au asigurat că nu le lipsește nimic, nici măcar banii de buzunar.
Iată câteva pasaje din scrisorile pe care copiii le-au trimis Asociației Comunitare G.Ă.E.Ș.T.I. Sunt atât de emoționante, încât nu ne-am îndurat să le scurtăm prea mult. Puteți găsi toate mesajele copiilor pe pagina de Facebook a Asociației, acolo unde, desigur, puteți afla și cum să vă implicați pentru ca astfel de momente să existe în continuare:
Iulian Gabriel Matache ( 17 ani): ”28 iunie 2019, ora 10:17 – Mă uitam la televizor, când telefonul a început să sune. Am privit intrigat ecranul acestuia pentru a afla identitatea apelantului. M-am bucurat să văd numele domnului Dincă Alexandru. Am răspuns de îndată, curios în legătură cu veștile pe care mi le va da.
Am fost surprins de propunerea pe care mi-a făcut-o: să merg timp de patru zile într-o excursie la mare. Nu am putut spune decât un “Da” rezervat. Pe de o parte, eram uimit, nu pășisem niciodată pe o plajă, iar marea o văzusem doar în poze. Pe de altă parte, însă, eram cuprins de acea teamă firească pe care ți-o produce noul.
După ce am încheiat convorbirea telefonică, liniștea din cameră a fost întreruptă de șuvoiul de gânduri: “Ce voi face ?”, “Cum va fi ?”,”Cine va mai veni ?”, ”Sper să fie bine !” etc. În ciuda acestor curiozități și temeri, nu am început sa proiectez așteptări asupra viitorului și să îmi imaginez posibilele scenarii și întâmplări, știind că nimic din ce mi-aș fi putut închipui nu ar fi reușit să cuprindă întreaga frumusețe a realității.
În noaptea dinaintea plecării am dormit puțin. Eram emoționat și m-am trezit de câteva ori din timpul somnului pentru a verifica cât este ceasul. Dimineața, condus de parinții și de fratele meu, m-am urcat în mașină, iar în douăzeci de minute mă aflam în fața casei domnului Alexandru.
Acolo am avut ocazia de a-i cunoaște pe cei alături de care urma să îmi petrec următoarele 4 zile. Nu îl știam decât pe Ionuț, colegul meu de cameră, pe care am fost bucuros să îl revăd. îl recunoșteam din vedere și pe Daniel. Îl văzusem în primul an de liceu jucând fotbal în ciuda problemei sale, iar inima mi se umpluse de admirație și compasiune. Pe ceilalți i-am privit fugitiv, fără să îmi inchipui cât de mult ne va apropia această experiență și că, deși am plecat la drum niște străini, ne vom întoarce o familie.
Primul moment în care am simțit cum o legătura se creează între noi a fost cel dintâi prânz, servit în foișorul de la pensiune. Fiecare a contribuit la pregătirea și așezarea mesei, iar înainte de a mânca am rostit împreună o rugăciune. Deși nu sunt familiarizat cu acest obicei, mi-a conferit un sentiment plăcut, de apartenență și familiaritate.
A urmat apoi prima întâlnire cu marea, cel puțin pentru mine. (…) Ar dura prea mult să descriu fiecare moment particular, iar frumusețea majorității acestora poate fi văzută în deplinătatea ei doar de noi, cei care le-am trait, așa că mă voi rezuma la a le enumera și la a descrie impresia generală pe care mi-au lăsat-o.
Deși au fost doar 4 zile, când mă gândesc la această perioadă, am impresia că durata ei a fost una mult mai lungă, datorită numeroaselor activități la care am luat parte. Mersul zilnic la plajă, echitația, delfinariul, microrezervația, satul de vacanță, întâmpinarea și mulțumirea lui Cosmin și Oanei Voevodschi, sunt doar câteva din locurile pe care le-am vizitat și lucrurile pe care le-am făcut.
Poate că cel mai important aspect al acestei experiențe a fost că în fiecare moment am zâmbit și ne-am simțit minunat, am râs încontinuu și ne-am distrat. M-am simțit incredibil, iar amintirea acestor zile ocupă un loc special în sufletul meu. Este uimitor să vezi cum 9 elevi, cu vârste cuprinse între 10 și 17 ani, ce nu făcuseră cunoștință înainte, se pot înțelege atât de bine, într-o perioadă așa de scurtă. Vă mulțumesc, Ionuț, Dani, Raluca, Mario, Elena, Daniel, Alexandra , Andreea, doamna Carmen, doamna Dorina și domnule Dincă pentru că mi-ați fost alături în aceste clipe minunate. Sunteți niște persoane incredibile și vă iubesc pe toți !
Aș vrea să le mulțumesc, de-asemenea, tuturor celor care au făcut posibilă această vacanță. Vă sunt recunoscător și voi încerca să mă revanșez față de dumneavoastră prin promisiunea de a întoarce la rândul meu, când voi crește, acest gest de bunătate către alți copii.
Văzând problemele cu care unele persoane se confruntă, am învățat să fiu recunoscător pentru ceea ce am. Mi-ați câștigat admirația, pentru că, în ciuda impedimentelor cu care vă confruntați, ne dați tuturor o lecție de viață: “Cât timp încă mai respiri, poți realiza orice”.
Precum toate lucrurile din lume, excursia noastră a avut, la rândul ei, un final. Unul câte unul au coborât din autobuz și ne-am luat la revedere de la el cum se cuvine: cu o îmbrățișare și cu promisiunea că ne vom revedea, iar fiecare scaun abandonat îmi producea un gol în suflet. Încet, locul râsetelor si al fericirii a fost ocupat de liniște și de melancolie.
Rămas ultimul, copleșit de emoții și pe punctul de a izbucni în plâns, m-am așezat pe bancheta din spate a mașinii vecinului meu, reflectând asupra evenimentelor recente. Câteva lacrimi mi s-au scurs pe obraji în timp ce continuam să îmi repet în gând:”Am plecat niște străini si ne-am întors o familie”.
Alexandru Voinea (11 ani): ” Cand am auzit ca mi s-a indeplinit si mie visul de a pleca in vacanta la mare, nu am mai avut rabdare sa mai stau la verisoarele mele si imi doream sa fiu o pasare zburatoare, sa ajung mai repede la mama sa o imbratisez pentru ca mi-a dat aceasta veste, pentru ca in sfarsit nu o sa mai fiu trist in aceasta vacanta, vazind cum toti copii de pe strada mea pleaca in vacanta la mare, la munte sau in alte locuri deosebite, iar eu ramin acasa. (…) Nu prea am dormit de nerabdare si ma uitam permanent la ceas sa vad, daca a venit momentul sa plecam. Eram foarte tensionat, deoarece urma sa ma intilnesc cu mai multi copii si alte persoane pe care nu le cunosteam si ma tot gandeam cum va fi sa plec cu niste oameni pe care nu i-am vazut niciodata.Am ajuns la casa domnului organizator, Dinca Alexandru, unde dumnealui ne-a intimpinat cu bratele deschise. Rand pe rand , au inceput sa vina si ceilalti copii, am facut cunostiinta cu ei si mi se parea ca toti aveau fetele triste. Toti eram nerabdatori sa vina microbuzul sa plecam odata catre mare. Dupa ce am plecat , copiii au inceput usor , usor sa isi arate adevarata lor fata si am inceput sa vorbim , sa ridem, sa fim veseli. Am observat cum le straluceau ochii de bucurie si fericire ca vom avea in sfarsit parte si noi de o vacanta si ca visul tuturor de a merge la mare s-a indeplinit, indiferent de situatia pe care fiecare dintre noi o avea acasa. (…).Asa a vrut bunul Dumnezeu, ca fiecarui copil care viseaza sa i se indeplineasca macar o mica dorinta si sigur asta ni s-a intimplat si noua, de aceea cred ca ne-a trimis acesti oameni cu suflet mare, care au inteles ca Dumnezeu iubeste in mod special copiii si nu lasa pe nimeni atunci cand ii este greu, sa ne ofere aceasta vacanta mult asteptata. In aceasta vacanta m-am simtit atat de fericit impreuna cu acesti copii minunati, pe care i-am simtit ca fiind fratii si surorile mel, de care nu m-as mai desparti niciodata. (…) Acum stiu si eu sa impart orice, fie lucruri . fie sentimente si ma simt atat de bine daca pot sa ofer si eu ceva din ceea ce eu am. Le multumesc din tot sufletul Oanei si lui Cosmin, pentru tot ceea ce au facut pentru familia noastra, pentru a trece cu usurinta peste toate valurile care ne-au iesit in cale si bineinteles ca mi-au indeplinit cel mai frumos vis al meu, acela de a merge la mare si de a ma bucura de o copilarie asa cum ar trebui sa se bucure orice copil din aceasta lume. Si bineinteles vreau sa le multumesc tuturor oamenilor care ne-au oferit si au contribuit la aceasta minunata vacanta, pentru ca acum voi avea si eu atat de multe de povestit tuturor copiilor cand voi ajunge acasa.”
Daniela Tudor (16 ani): Duminică dimineață, ziua cea mai mult așteptată, am pornit spre locuința domnului Dincă, unde aveam să-i întâlnesc pe cei care m-au făcut să mă simt ca și cum aș mai fi avut o a doua familie, despre care nu am știut pînă acum. (…)Nu știu dăcă mă credeți, dar am fost atât de încântată încât și somnul a dispărut și am vrut să-mi petrec tot timpul cu ei. (…)Oana, Cosmin sunteți oameni cu suflete foarte mari, vă mulțumesc din toată inima pentru tot, pentru că aduceți foarte multe zâmbete pe față copiilor pe care-i ajutati și vă doresc tot binele din lume! Domnule Dincă, aveți tot respectul meu pentru tot ce faceți, sunteți o persoană de notă 10, care vă implicați cu tot sufletul și care nu dă înapoi de la nimic. Vă mulțumesc tuturor că existați și bunului Dumnezeu că am avut norocul să vă cunosc !”
