Bănuită de proxenetism în formă continuată, reţinută de poliţiştii specializaţi în investigaţii criminale
Poliţiştii specializaţi în investigaţii criminale de la Poliţia Municipiului Târgovişte au probat activitatea infracţională a unei femei, de 26 de ani, din Căprioru, bănuită de comiterea infracţiunii de „proxenetism” în formă continuată.
Din cercetări a reieşit că în perioada octombrie 2013-aprilie 2015, tânăra ar fi obţinut diverse foloase materiale de pe urma practicării prostituţiei de către şapte femei, pe teritoriul Angliei.
Cea în cauză a fost reţinută pentru 24 de ore, urmând ca pe parcursul acestei zile să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte cu propunere de arestare preventivă.