mie. dec. 25th, 2024

image_50386177Acțiuni ale polițiștilor de la rutieră

La data de 25 noiembrie a.c., polițiștii rutieri, sprijiniți de efective de la ordine publică, au acționat pe raza întregului județ pentru depistarea și sancționarea participanților la trafic care nu respectă regulile de circulație.

În cadrul acțiunilor, polițiștii au constatat o infracțiune contra siguranței circulației pe drumurile publice și au aplicat 319 sancțiuni contravenționale, dintre care 68 pentru abaterile comise de bicicliști, 83 pentru încălcarea regimului legal de viteză și 46 pentru neportul centurii de siguranță.

Alte 20 de amenzi au fost aplicate la Legea 61/1991 privind ordinea și liniștea publică.

Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale se ridică la 65.250 de lei.

Din totalul bicicliștilor amendați, 5 au fost depistați în timp ce se deplasau pe bicicletă deși se aflau sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul etilotest, aceștia au prezentat alcoolemii cu valori cuprinse între 0,33 și 1,47 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ca măsură complementară, polițiștii au reținut 12 permise de conducere și au retras 4 certificate de înmatriculare.

Exemple:

  • Un bărbat de 33 de ani este cercetat de polițiști după ce a fost depistat în timp ce se deplasa cu un moped pe raza localității Viișoara, fără a deține permis de conducere.

  • O conducătoare auto din județul Giurgiu a fost sancționată contravențional pentru depășirea limitei legale de viteză cu peste 50 de km/h, pe DN71, pe raza localității Cuza Vodă.

Față de aceasta a fost dispusă și măsura reținerii permisului de conducere pentru 90 de zile.

  • Un șofer din Bucșani a fost surprins de polițiști în timp ce efectua ilegal activități de transport persoane contra cost, pe traseul Bucșani-Târgoviște.

Cel în cauză a fost amendat pentru încălcarea prevederilor Legii 38/2003.

Totodată, a fost dispusă și măsura suspendării dreptului de utilizare a vehiculului pentru o perioadă de 6 luni.