Dum. dec. 22nd, 2024

Un copil în vârstă de 5 ani a fost rănit de o mașină, la Bâldana.

La volanul autoturismului se afla o femeie, de 48 de ani, din Capitală.

Martorii au cerut ajutor la 112, iar acolo s-au mobilizat salvatorii.

Cel mic a fost dus la spital, iar șoferița a fost audiată de agenți.

O anchetă urmează să stabilească exact cum s-a produs accidentul.

”Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Răcari au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier.

Din primele verificări efectuate, s-a stabilit că o femeie, de 48 de ani, din București, în timp ce ar fi condus un autoturism pe raza localității Bâldana, ar fi acroșat și accidentat un minor, de 5 ani, din județul Teleorman.

În urma evenimentului, minorul a fost rănit, fiind transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Polițiștii efectuează cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii accidentului”, anunță IPJ Dâmbovița.