joi. sept. 19th, 2024

O mașină furată a fost oprită în trafic de polițiști, la Vulcana Pandele.

Cel de la volan, un tânăr în vârstă de 18 ani, nu avea permis de conducere, susțin polițiștii.

Anchetatorii au precizat că autoturismul respectiv fusese sustras de la un bărbat din Buzău.

Polițiștii au mai menționat că în mașină au fost găsite și alte bunuri furate, iar suspectul ar fi fost ajutat în fapta sa de un amic, tot de 18 ani.

Cei doi au fost duși la secție pentru audieri.

Doi tineri de 18 ani, reținuți 24 de ore pentru furt calificat

La data de 15 septembrie a.c., în jurul orei 11:50, polițiștii din cadrul Secție nr. 11 Poliție Rurală Pucioasa au oprit pentru control, pe raza localității Vulcana Pândele, un autoturism condus de un tânăr de 18 ani, din Târgoviște.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că tânărul nu deține permis de conducere, iar autoturismul pe care l-ar fi condus ar fi fost sustras de către acesta, în cursul nopții de 14 spre 15 septembrie a.c., de la un bărbat de 62 de ani, din Buzău.

Polițiștii au controlat interiorul autoturismului, fiind descoperite mai multe bunuri ( trusa chei, cric și roată de rezervă) care ar fi fost sustrase, în timpul nopții, de către șoferul autoturismului și un alt tânăr, de 18 ani, din garajul unei locuințe ce aparține unui bărbat de 69 de ani, din Vulcana Pândele.

Atât autoturismul, cât și celelalte bunuri sustrase au fost recuperate, urmând să fie predate persoanelor vătămate. Totodată, cei doi tineri au fost reținuți pentru 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând ca, la data de 16 septembrie a.c., să fie prezentați magistraților.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa, pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și furt calificat.

Notă: Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, arată IPJ Dâmbovița.