Accident, în această seară, pe Drumul Naţional 61, la Corbii Mari!
Trei oameni au fost răniţi după ce maşina în care se aflau s-a izbit violent de un tir staţionat.
Din primele date, se pare că şoferul ar fi circulat cu viteza prea mare pe asfaltul ud şi ar fi pierdut controlul volanului.
La volan se afla un bărbat în vârstă de 42 de ani, din Corbii Mari. Atât automobilistul cât şi pasagerii, un bărbat şi o femeie, de 46 şi 48 de ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Victimele au fost transportate la spital.