20 aprilie 2024
O lume minunată, de 1 Iunie, la Complexul Turistic de Nataţie

O lume minunată, de 1 Iunie, la Complexul Turistic de Nataţie

iun-coFoarte mulţi copii drăgălaşi şi-au sărbătorit ziua la Complexul Turistic de Nataţie Târgovişte, unde au petrecut pe cinste, alături de personajele preferate din lumea poveştilor. Pe unii nu i-a speriat nici măcar ploaia, după care au animat din nou spaţiile de joacă. Fiecare a plecat de la Complexul nostru cu o amintire, într-o zi care le-a oferit multe surprize. Chiar şi părinţii sau bunicii s-au lăsat cuprinşi de mirajul distracţiei, gustând din nou din dulceaţa copilăriei. Momente artistice, jocuri distractive, cros, minifotbal, întreceri cu role şi biciclete, bălăceală în piscine, mirajul bazinului olimpic, sunt doar câteva din reperele unei zile speciale. Iar sute de pitici şi-au convins părinţii să-i înscrie la cursurile de înot, mai ales că a început vara şi se apropie vacanţa mare. Telefoanele mobile şi aparatele foto au lucrat la foc automat, pentru că toţi copilaşii au ţinut să apară lângă Albă-ca-Zăpadă, Elsa, Minni Mouse, Spiderman sau Piratul Jack. O mare de baloane s-a revărsat peste Complex, transformat într-un tărâm al copilărie. Şi-am încălecat pe-o şa, şi v-am spus povestea zilei de 1 Iunie, în cel mai atractiv loc din Târgovişte, Complexul Turistic de Nataţie.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial