Dum. dec. 22nd, 2024

Statisticile anilor anteriori au arătat că în perioada sezonului rece se manifestă vulnerabilităţi şi riscuri ridicate, materializate prin înmulţirea numărului de incendii produse la gospodăriile populaţiei, cauzate în principal de sistemele de încălzire (sobe cu/fără acumulare de căldură, coşuri pentru evacuarea fumului) şi instalaţiile electrice, exploatate necorespunzător. Pentru a preîntâmpina producerea unor astfel de evenimente, care se pot sfârşi tragic (cu pierderi de vieţi omeneşti şi pagube materiale importante), vă reamintim câteva măsuri preventive ce trebuie respectate pentru siguranţa dumneavoastră: • sobele şi coşurile de fum vor fi obligatoriu verificate, curăţate, şi reparate de persoane specializate şi autorizate; • nu depozitaţi în podurile locuinţelor plante furajere, materiale inflamabile sau materiale combustibile (textile, hârtie, lemne,etc.) care s-ar putea aprinde de la coşurile pentru evacuarea fumului; • amplasaţi în faţa uşiţelor sobelor o cutie metalică sau o coală de tablă de 70 x 50 cm, aceasta asigurând protecţia faţă de căderea accidentală, direct pe podea, a jarului sau lemnelor aprinse; • nu utilizaţi combustibili solizi pentru alimentarea sobelor racordate la sisteme de alimentare cu gaze naturale, pentru evitarea înfundării sau supraîncălzirii coşurilor de fum; • se interzice uscarea lemnelor pe sobele metalice, uscarea rufelor pe cuptorul sobei şi lăsarea nesupravegheată a focului; • focul în sobe nu trebuie lăsat fără supraveghere sau în grija copiilor; • nu supraîncălziţi sobele, evitând astfel aprinderea obiectelor din apropiere, din cauza căldurii radiate; • înainte de culcare nu se va încarca soba cu lemne, iar pe timpul nopţii nu se va lasa arzătorul aprins la sobele cu gaze naturale; • cenuşa şi jăratecul vor fi depozitate în gropi speciale, stingându-se cu apă; • se interzice utilizarea aparatelor electrice, cablurilor electrice, prizelor, întrerupătoarelor, dispozitivelor de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii; • se interzice suprasolicitarea reţelei electrice prin folosirea simultană a mai multor receptori; • nu aşezaţi materiale combustibile pe mijloacele de încălzire electrice sau în apropierea acestora; • se interzice folosirea buteliilor cu gaze lichefiate fără regulatori (ceasuri) de presiune, cu garnituri deteriorate sau cu furtun de cauciuc fisurat; • se interzice cu desăvârşire încercarea cu flacără a etanşeităţii buteliei de gaze lichefiate sau a instalaţiei de gaze naturale, verificarea efectuându-se numai cu emulsie de apă cu săpun; • la aprinderea focului la aragaz sau sobe alimentate cu gaze naturale se aeriseşte camera, după care întotdeauna se aprinde mai întâi chibritul şi apoi se manevrează robinetul de alimentare cu gaz; • se interzice folosirea afumătorilor improvizate ori amplasarea acestora în podurile clădirilor, magazii, remize, şuri, şoproane sau lângă materiale combustibile; afumătorile se confecţionează din zidării de căramidă şi se amplasează independent de celelalte construcţii; În scopul prevenirii incendiilor provocate de copii – pe care frigul îi va ţine mai mult pe lângă şi în casă – se vor respecta următoarele: – în încăperile în care există mijloace de încălzire (sobe de încălzit sau gătit, lămpi de gătit cu petrol, aragazuri, centrale termice, etc.) în stare de funcţionare, acestea nu se vor lăsa la îndemâna copiilor; – copii nu trebuie lăsaţi să se joace cu focul (lămpi, lumânări, chibrituri, brichete). Asemenea mijloace nu trebuie lăsate la îndemâna lor; – nu este permis accesul copiilor nesupravegheaţi în depozitele de furaje, şuri, poduri, magazii, grajduri, cu mijloace care ar putea produce incendii; – copii nu vor fi lăsaţi să folosească aparatele electrice de uz casnic (fiare de călcat, reşouri, radiatoare etc.) sau aragazul, decât în prezenţa adulţilor. Compartiment Informare şi Relaţii Publice – I.S.U. „Basarab I” Dâmboviţa