joi. dec. 26th, 2024

hoticBănuiți de furt, identificați de polițiști

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgoviște au fost sesizaţi de reprezentantul unei societăţi comerciale din localitate, cu privire la faptul că au fost sustrase băuturi alcoolice din magazin.

Acţionând cu operativitate, poliţiştii au identificat principala bănuită, respectiv o femeie de 54 de ani, care avea asupra sa bunurile sustrase.

Prejudiciul a fost recuperat și restituit societății prejudiciate.

Totodată, polițiștii din cadrul Secției nr. 6 Poliție Rurală Moreni au identificat un bărbat de 45 de ani, din Dărmănești, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat.

În sarcina acestuia s-a reținut că, în ziua de 11 februarie a.c., ar fi pătruns în gospodăria unui bărbat și ar fi sustras scule electrice, profitând de absența persoanei vătămate.

padu4Cercetați pentru infracțiuni la regimul silvic

La data de 11 februarie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliție Raciu au depistat trei bărbați în timp ce transportau material lemnos, deși nu dețineau documente justificative de proveniență.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că, în cursul aceleiași zile, cei în cauză ar fi tăiat lemnul dintr-o pădure din localitatea Raciu.

Pe numele celor trei, polițiștii au întocmit dosare penale pentru nerespectarea prevederilor Legii 46/2008 privind Codul Silvic.

Materialul lemnos, respectiv 2 mᶟ, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.