Descoperire șocantă, la Titu. O femeie de 62 de ani a fost găsită, fără viață, în balconul locuinței sale. Indiciile de la fața locului arată că ar fi vorba despre o sinucidere, spun anchetatorii.
De altfel, apropiații victimei povestesc îndurerati că femeia era în depresie după moartea soțului, iar în ultimul timp le tot spunea că este măcinată de gânduri negre.
Femeia locuia la parterul unui bloc din oraşul Titu. Avea două fete, la casele lor. Cu o seară în urmă îi povestise unei nepoate că se simte rău şi că nu ştie câte zile mai are. Tânăra a încercat să o calmeze, iar ieri a mers să vadă ce mai face. Aşa a descoperit-o fără viaţă, în balcon.
Alexandru Costache, fratele victimei: „Avea momente aşa, de depresie, să zic aşa. Singurătatea. Se simţea foarte singură. Eram în permanenţă, ea la noi, noi la ea”.
Vecinele şi cunoscuţii femeii au numai cuvinte de laudă despre ea. O ştiau o gospodină harnică şi pricepută, dar măcinată de singurătate, după ce şi-a pierdut soţul.
Sica Neacșu, vecina victimei: „Era o femeie cumsecade, gospodină. A rămas văduva de 4-5 ani. Îi pare rău că a rămas singură, copiii pleacă fiecare la casele lor, ea rămânea singură”.
Femeia nu a lăsat în urma niciun bilet de adio. Cei dragi îi ştiau însă suferinţele şi au dus-o chiar şi la clinici de specialitate, unde încercau să îi trateze depresia. În cele din urmă însă, totul a fost în zadar.
Marius Buga, Pro TV: „Rudele au sperat până în ultimul moment că se mai poate face ceva pentru salvarea femeii şi au sunat la 112. Un echipaj de la ambulanţă Titu a venit în numai câteva minute la faţa locului. Din nefericire însă, cu toate eforturile depuse, salvatorii s-au văzut nevoiţi să declare decesul. Poliţiştii au deschis o anchetă şi urmează să lămurească toate împrejurările în care s-a produs această tragedie”.
Sursa: Pro TV