sâm. dec. 28th, 2024

Peste 4.000 de ucraineni, siliți să lase totul în urmă ca să își scape viața, au cerut azil la noi în țară, iar centrele Inspectoratului pentru Imigrări sunt ocupate în proporție de 68%.

În timp ce statul anunță că poate caza 400.000 de oameni, mulți fugari au găsit adăpost în familiile unor români cu suflet uriaș. Se estimează că 20% dintre refugiați vor rămâne aici pe termen lung.

Mulți români și-au deschis inimile și casele pentru acești oameni plecați în pribegie din pricina războiului. O familie din localitatea Vișina, judetul Dâmbovița, a luat sub acoperiș trei femei cu șase copii. Soții Matei au la rândul lor o fetiță.

Mădălina Matei”Timizi, speriaţi, dar într-o zi, două s-au acomodat. Se gospodăresc, mă ajută. Sunt nişte copii foarte educaţi, cu bun simţ, mănâncă, îşi spală singuri farfuria.”

A trecut deja o săptămână de când cele 12 suflete trăiesc în armonie.

Costin Matei”Le fac toate poftele, tot ce vor. Am fost la tuns, i-am scos la restaurant, în oraş. Au venit pe drumuri atâtea zile, mi-au spus că au stat în buncăr, nu am putut să stau indiferent.”

Pe de altă parte, statul este gata să le dea 18 milioane de lei celor care găzduiesc ucrainieni.

Cei 20 de lei pe zi pentru mâncarea oferită refugiaților pot fi obținuți printr-o procedură simplă.

Tot ce trebuie să faceți este să mergeți la primăria de care aparțineți și să completați două documente la începutul lunii.

Este vorba de o declarație pe propria răspundere în care semnați că sunteți o persoană corectă și o cerere. Aici aveți de completat numele persoanelor pe care le găzduiți, localitatea de unde au venit din Ucraina și pentru câte zile le oferiți cazare. Atașați copiile buletinului și actului de proprietate și menționați cum doriți să primiți banii. În cel mult 16 zile lucrătoare, autoritățile prelucrează cererile și trimit banii. Inspectoratul Județean de Urgență aprobă cererile și trimite banii în trezorerii iar Poliția Locală poate face verificări dacă persoane rău intenționate încearcă să profite.

Cei care își împart casa și mâncarea cu refugiații nu trebuie să uite că nu sunt singuri în această misiune umanitară extrem de importantă. Găsesc sprijin la centrele Crucii Roșii sau ale altor ONG-uri care adună bani, haine, mâncare și medicamente.

sursa – Ştirile ProTV