Dupa lungi dezbateri, s-a decis! 70 de echipe selectate din peste 500 de inscrieri au ajuns pe lista de start pentru cea mai trasnita goana pe patru (sau mai multe) roti. Adica, acestia sunt cam cei mai smecheri si mai tacaniti piloti de curse urbane din tara. Marea cursa va avea loc pe 14 Septembrie, pe Calea 13 Septembrie, incepand cu ora 13,00 si are numele de Red Bull Soapbox.
Orasul Targoviste va fi reprezentat de o echipa – Silver Wing, formata din Dragomir Alexandru, Ene Andrei, Curtasu Mihai si Vlad Bobu.
Ce este Red Bull Soapbox?
Red Bull Soapbox Race este un bal mascat al curselor auto, spun unii, un Halloween pe roti, conform altora. Noi spunem ca este un Grand Prix unde soferii amatori se urca la volanul unor vehicule artizanale, care functioneaza pe baza de curaj, gravitatie si un pic de Red Bull. De fapt, cele mai importante unelte din cutia ta sunt creativitatea si bucuria competitiei. Si bineinteles, setea de viteza. Acest eveniment unic de racing nemotorizat e o provocare si pentru soferii experimentati, si pentru amatorii care sunt in stare sa deseneze si sa construiasca niste grozavenii cu roti si sa concureze contratimp intr-o cursa la vale, caci acolo e finisul.
Red Bull a organizat pana acum zeci de astfel de curse in toata lumea, de la prima cursa in Belgia, in anul 2000, pana in Australia, din Africa de Sud pana in Jamaica, iar in 2014 ajunge si in Romania, pentru prima oara. De-a lungul timpului s-au perindat pe piste de la prototipuri hiperrealiste de masini si pana la orice le trecea prin cap participantilor. Orice care sa aiba roti si sa ii duca pana la finis.
Pe cine vom vedea la start pe 14 Septembrie la Bucuresti?
Pentru ca suntem un popor cunoscut pentru creativitatea debordanta, nici ai nostri nu s-au lasat mai prejos si se vor prezenta in fata publicului cu masinarii care mai de care mai trasnite. Va spunem doar cateva dintre numele echipelor si lasam imaginatia voastra sa lucreze… – Drumul spre pierzanie, Helliberator, Cotet-oo-Mobil, Carul cu boi al lui Grigorescu, Tepesmobilul, Melcul Turbo, Goregozaurul, Santa’s Cabriolet, Ionel si canibalii vegetarieni, Wife Mobilul sau Fastest Carrot in the World.
Echipele, vin din mai multe orase, pe langa Bucuresti, vom mai avea la start indrazneti din Cluj Napoca, Sibiu, Ploiesti, Iasi Brasov, Galati, Pitesti, Ramnicu Valcea, Petrosani, Simeria, Slobozia, Targoviste sau Vaslui.
Avem echipe, avem valoare, nu ramane decat sa ne trecem in calendar data de 14 septembrie, ora 13.00 si sa ne inarmam cu buna dispozitie pentru ca pe Calea 13 Septembrie va fi distractie pe cinste.