Dum. dec. 22nd, 2024

PRINŞI DE JANDARMI LA FURAT DE CONDUCTĂ Marţi, 18 ianuarie a.c., o patrulă din cadrul Jandarmeriei Dâmboviţa, care acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale pe raza localităţii Măneşti, a depistat în zona “Islazul Băjenaru”, la aproximativ 300 de metri de DJ 702A patru persoane în timp ce secţionau o conductă metalică, utilizând un dispozitiv improvizat tip autogen.. În urma aplicării procedurilor legale de intervenţie şi a verificărilor efectuate de către cadrele de jandarmerie, s-a stabilit că C.Hersilias în vârstă de 20 ani, A.Vicenţiu în vârstă de 21 de ani, A.Costel în vârstă de 38 de ani şi C.Florentin în vârstă de 19 de ani intenţionau să valorifice conducta metalică în lungime de aproximativ 20 de metri la un centru de colectare a materialelor refolosibile. *** Jandarmii le-au întocmit persoanelor în cauză actele procedurale premergătoare în vederea începerii urmăririi penale, acestea fiind susceptibile de săvârşirea infracţiunii de tentativă de furt calificat, actele fiind înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte pentru continuarea cercetărilor. COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE AL IJJ DÂMBOVIŢA