URMĂRITĂ DE AUTORITĂȚILE GERMANE, DEPISTATĂ DE POLIȚIȘTII ROMÂNI
O femeie din Dâmbovița, pe numele căreia autorităţile din Germania au emis mandat european de arestare pentru trafic de persoane a fost depistată de polițiști, cu sprijinul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională al Poliţiei Române.
Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au depistat o femeie, de 21 de ani, din localitatea Costeștii din Vale, care era urmărită internaţional.
Pe numele acesteia, autoritățile germane au emis mandat european de arestare, pentru săvârşirea infracțiunii de trafic de persoane.
Pentru depistarea celei în cauză, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Aceasta a fost încarcerată în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, urmând a fi prezentată magistraților, pentru demararea procedurilor în vederea predării către autoritățile judiciare din Germania.