sâm. dec. 21st, 2024

Într-o clipă de neatenţie, două maşini s-au izbit în intersecţia de lângă Colegiul Naţional Vladimir Streinu, în oraşul Găeşti.

În imaginile surprinse de camerele de supraveghere se vede cum un şofer vine într-o coloană, virează uşor la dreapta, iar apoi – fără să se asigure – dă să facă stânga.

Chiar în acel moment însă, o dubiţă aflată în coloană îşi continua drumul înainte şi nu reuşeşte să evite impactul cu autoturismul care întorcea.

Din fericire, nimeni nu a fost rănit, iar accidentul a fost protocolat ca fiind tamponare.