O autoutilitară s-a răsturnat pe drumul județean de la Dragomirești.
Nu mică le-a fost însă mirarea agenților după ce l-au testat pe șofer cu aparatul etilotest, iar acesta a inidcat o alcoolemie de 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat.
”Polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Rurală Dragomirești, în timp ce se aflau pe DJ 792D, în satul Dragomirești, au observat în afara părții carosabile o autoutilitară care era răsturnată.
În urma verificărilor, a fost identificat lângă autoutilitară un bărbat de 56 de ani, din Doicești, care ar fi condus autovehiculul.
În urma testării cu aparatul etilotest a bărbatului, a fost indicat un rezultat cu o valoare de 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acest a fost condus la spital pentru recoltarea unor probe biologice necesare pentru stabilirea cu exactitate a îmbibației alcoolice.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, precizează Poliția Dâmbovița.