Cercetări pentru tentativă de furt În data de 12 mai 2011, în jurul orelor 10:00, lucrători din cadrul Postului de Poliţie Nucet au fost sesizaţi prin apel unic de urgenţă 112 de C. Mihail, de 51 de ani, din comuna Nucet, că autori necunoscuţi au pătruns în holul locuinţei sale, de unde au încercat să sustragă bunuri dintr-o servietă. În urma activităţilor de verificare şi cercetare, poliţiştii au stabilit că o persoană necunoscută a pătruns în holul locuinţei , cu intenţia de a sustrage bunuri dintr-o servietă aflată pe acel hol, însă fiind surprinsă de mama proprietarului, aceasta a fugit. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de furt , cercetările continuând pentru identificarea autorului. Compartimentul Relaţii Publice