6 mai 2024
Nu vă aventuraţi la munte fără să ştiţi regulile! Uite care!

Nu vă aventuraţi la munte fără să ştiţi regulile! Uite care!

Pentru prevenirea accidentelor in zonele montane sau a limitarii efectelor in cazul producerii acestora, jandarmii din cadrul Postului Montan Ordine Publică Peştera recomandă turiştilor care se aventurează pe munte următoarele:

– înainte de a pleca în excursie, informaţi-vă asupra itinerariului propus, gradului de dificultate, starea vremii, condiţiile climatice locale, starea de funcţionare a mijloacelor de transport pe cablu; – plecati pe munte doar cu echipament adecvat, lanternă, rucsac, trusă de prim-ajutor; nu riscaţi să plecaţi singuri la drum; – informaţi cabanierul asupra traseului ales şi înscrieţi-vă în registrul de trafic al turiştilor, lăsând datele dumneavoastră în acesta; – alegeţi traseele în funcţie de pregătirea fizică, tehnică şi psihică a celui mai slab din grup; – folosiţi numai traseele marcate, urmăriţi marcajele de pe traseu; – în cazul apariţiei dificultăţilor pe traseu sau a înrăutăţirii vremii, retrageţi-vă la cea mai apropiată cabană; – apelaţi cu încredere la patrulele de jandarmi montani şi la lucrătorii Salvamont, respectaţi indicaţiile acestora; – nu consumaţi băuturi alcoolice înainte sau în timpul practicării sporturilor montane sau a drumeţiilor; – nu deterioraţi amenajările turistice, marcajele sau indicatoarele.

Turiştii aflaţi în dificultate în zona Platoului Montan Bucegi pot apela cu încredere numărul de telefon 0749034639 sau numărul unic de urgenţă “112” pentru a obţine sprijinul imediat al jandarmilor montani.

COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL AL IJJ DÂMBOVIŢA

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial