lun. dec. 23rd, 2024

www.mariusbuga.ro_images_borigaf„Bulevardul Unirii va avea patru benzi de circulaţie. Scuarul din mijloc va dispărea şi vom avea minim patru sensuri de circulaţie.

Sper ca atât pe Bulevardul Unirii, cât şi pe Tudor Vladimirescu, continuat cu I.C. Brătianu, adică zona PIDU-ului A şi B, să ajungem la nivelul pe care eu mi-l doresc – să avem patru benzi de circulaţie continuu, în afară de parcări.

Dacă putem să mai creăm şi parcări, foarte bine, dacă nu, vor fi parcări în spatele blocurilor, pe străzi adiacente.

Vom face şi noi cum se face în Europa – parchezi maşina nu pe scările magazinului, ci în spatele blocului.

Oraşul se sufocă, pentru că sunt foarte multe maşini. Trebuie să avem un oraş civilizat.

De asemenea, toate semafoarele pietonale vor fi acţionate cu comandă manuală”, a declarat primarul Târgoviştei, Gabriel Boriga.