28 martie 2024
Noul stadion de la Târgovişte va costa 29 de milioane de euro

Noul stadion de la Târgovişte va costa 29 de milioane de euro

Webp.net-resizeimagecomunicat de presă

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, a participat astăzi, 23 octombrie 2019, la o vizită în teren, în zona fostei unități militare de la gară, unde se desfășoară lucrările la centrul comercial „Dâmbovița Mall”, la drumul județean 720 E și la drumul lateral de acces. Cu acest prilej, Alexandru Oprea a susținut o conferință de presă comună, alături de reprezentanții Primăriei Municipiului Târgoviște, în cadrul căreia a venit cu mai multe vești bune:

“În acest loc, avem în derulare lucrările la drumul de acces dinspre bulevardul Carol, spre linia de centură. În partea stângă, se degajează terenul pentru ceea ce înseamnă construcția locuințelor ANL, în spate, unde sunt grămezile de pământ, urmează să fie construit următorul stadion. Aș vrea să vă dau o veste bună, pe data de 10 octombrie a fost deschiderea, la Compania Națională de Investiții, pe ceea ce înseamnă accesarea studiului de fezabilitate, mai exact, proiectare pentru viitorul stadion. Au fost ofertanți numeroși, în 30 de zile așteptăm un câștigător, pentru a face lucrările respective.

Pe acest drum, noi, Consiliul Județean Dâmbovița, am făcut sistemul de alimentare cu apă și canalizare, lucrăm acum la stabilizarea porțiunii, care va face accesul către vechiul cartier CFR, urmând ca, și în baza alocărilor bugetare care s-au dat, pentru Primăria Municipiului Târgoviște, să lărgim acolo drumul.

De asemenea, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat, în ultima ședință, suma de trei milioane de lei, pentru lucrările la drumul de centură, mai exact pentru podul de la Oțelărie. Cred că demonstrăm că, împreună cu administrația târgovișteană, facem lucruri bune pentru oameni.

Toate aceste investiții vor fi de folos nu numai locuitorilor municipiului, ci tuturor dâmbovițenilor.”

În ceea ce privește investiția  ”Stadion-Municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița”, reamintim faptul că acesta are o valoare totală de 133.693.847 lei (29,3 milioane Euro). Obiectivul va avea, pe lângă stadion pentru fotbal, pistă de atletism, existând și posibilitatea organizării de jocuri de rugby. Totodată, stadionul va fi dotat cu anexe sportive, facilități pentru antrenament, căi de acces, parcări pentru public și pentru personalul de serviciu, parcări specializate pentru vehiculele serviciilor de urgență, spații pentru alimentație și consum, dar și spații verzi, amenajate, în conformitate cu cerințele Federației Române de Fotbal și ale Federației Române de Rugby, având omologare categoria IV, UEFA.

                                                  Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmboviţa

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial