CENTRUL DE COMUNICARE JUDEȚEAN DÂMBOVIȚA
În contextul desfășurării procesului electoral în vederea alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European și a alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale, forțele de ordine continuă să acționeze, pe raza întregului județ, pentru a preveni apariția oricăror incidente.
De la începutul procesului electoral și până la ora 20:00, la nivelul județului, au fost semnalate 60 de incidente în legătură cu procesul electoral.
Din totalul acestora, 29 nu s-au confirmat, iar 4 sunt în curs de soluționare.
De asemenea, polițiștii efectuează cercetări cu privire la săvârșirea a 19 posibile infracțiuni semnalate de la începerea votului.
Angajații MAI au intervenit operativ în cazul fiecărei sesizări luând măsurile prevăzute de lege, atunci când a fost cazul. Efectivele teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne, angrenate în activitățile curente, vor continua misiunile până la finalizarea procesului de vot, precum și după încheierea acestuia pentru preîntâmpinarea producerii unor evenimente care pot perturba ordinea și liniștea publică.
Astfel, în această după-amiază, polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Târgoviște au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie, de 34 de ani, în calitatea de vânzător la o societate comercială, aflată la aproximativ 100 de metri de o secție de votare de pe raza comunei Răzvad, ar fi oferit spre vânzare băuturi alcoolice. Femeia respectivă a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 2.200 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 115/2015.
De asemenea, polițiștii din cadrul Secției nr. 13 Poliție Rurală Titu au sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 600 de lei, un bărbat, de 41 de ani, din Serdanu, care, în timp ce s-ar fi aflat în cabina de vot, ar fi fotografiat buletinul de vot.
În plus, jandarmii dâmbovițeni au fost sesizați de un observator intern, în localitatea Serdanu, cu privire la fotografierea buletinului de vot. A fost identificat un bărbat, de 37 de ani, care și-ar fi fotografiat buletinul de vot. De asemenea, acesta, în momentul în care a aflat că a sosit patrula, și-a spart telefonul mobil. Persoana respectivă a fost sancționată contravențional, în conformitate cu prevederile art. 108 lit. o din Legea nr. 115 din 2015, cu amendă în valoare de 1.000 de lei. Reamintim cetățenilor să sesizeze orice încălcare a legii electorale la 112!
sursa: CENTRUL DE COMUNICARE JUDEȚEAN DÂMBOVIȚA