Cercetat de polițiști pentru complicitate la infracțiunea de distrugere
Ieri, 22 aprilie, în urma continuării cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Târgoviște, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, un tânăr, în vârstă de 20 de ani, din Târgoviște, a fost reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore.
Acesta este cercetat pentru complicitate la infracțiunea de distrugere.
Din investigațiile efectuate de către polițiști, sub coordonarea procurorului de caz, s-a stabilit că, noaptea de 14 spre 15 aprilie a.c., bănuitul ar fi ajutat trei tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 19 ani, i-ar fi transportat cu autoturismul în localitatea Aninoasa, unde s-ar fi provocat distrugeri la porțile de acces într-un imobil cu un recipient ce conținea substanță inflamabilă
Totodată, ulterior, bănuitul le-ar fi asigurat celor trei tineri deplasarea de la locul faptei. Pe parcursul acestei zile, tânărul de 20 de ani, din Târgoviște, va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște pentru dispunerea unei măsuri preventive.
Precizăm că doi dintre tinerii implicați în acest caz, anterior, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, iar cel de-al treilea a fost plasat sub măsura controlului judiciar pentru 60 de zile. În cauză, polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.
sursa: IPJ Dâmboviţa