lun. dec. 23rd, 2024

Accident cumplit, în această dimineaţă, la intersecţia de la Nisipuri cu Drumul Naţional care leagă Târgovişte de Ploieşti! Doi oameni au murit, iar alţi doi sunt grav răniţi după ce şoferul maşinii în care se aflau n-a oprit la indicatorul STOP şi a fost izbit violent de o cisternă ce venea regulamentar. Detalii, în direct la Ştirile PRO TV!

În maşina mică se aflau cinci muncitori ce veneau din Piteşti şi se îndreptau către Prahova. Şoferul cisternei, de 48 de ani, povesteşte că în zadar a încercat să evite impactul, automobilistul din cealaltă maşină ar fi venit cu viteză mare şi n-a frânat absolut deloc. Cei doi pasageri din Opel sunt răniţi grav şi au fost transportaţi cu ambulanţele la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte. Şoferul vinovat, în vârstă de 46 de ani, este cercetat acum de poliţişti pentru ucidere din culpă, iar dacă va fi găsit vinovat riscă până la cinci ani de închisoare. Bărbatul este în stare de şoc şi spune că nu-şi mai aduce aminte de ce s-a întâmplat.