TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

Eveniment

„AFARĂ! AFARĂ! AFARĂ CU RUŞII DIN ŢARĂ!” Câteva sute de muncitori de la Mechel Târgovişte, PROTEST al disperării!

Câteva sute de muncitori de la Combinatul Mechel Târgovişte au protestat pe platoul din faţa sediului Prefecturii şi al Consiliului Judeţean Dâmboviţa.

Protestatarii au fluierat şi şi-au exprimat nemulţumirile faţă de valul de concedieri de la Mechel.

Oamenii se tem că vor fi daţi afară fără să primească cele trei salarii compensatorii, aşa cum le-a promis patronatul rus.

„Problema mare în societate este lipsa de finanţare. Noii proprietari, Nikarom Invest SRL, nu cred că au băgat un leu în societate de când ne-au cumpărat.

Trăim din forţe proprii, se mai vinde un strung, o freză, o maşină, ceva material a rămas din perioada noiembrie 2012, de când am oprit activitatea, plus deşeurile rezultate din activitatea de dezmembrare.

Din nefericire, aceştia sunt banii din care trăim”, spune ing.Gabriel Banu, preşedintele Sindicatului „Metalurgistul” Mechel Târgovişte.

Protestatarii au scandat: „Afară! Afară! Afară cu ruşii din ţară!”

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.