Câteva sute de muncitori de la Combinatul Mechel Târgovişte au protestat pe platoul din faţa sediului Prefecturii şi al Consiliului Judeţean Dâmboviţa.
Protestatarii au fluierat şi şi-au exprimat nemulţumirile faţă de valul de concedieri de la Mechel.
Oamenii se tem că vor fi daţi afară fără să primească cele trei salarii compensatorii, aşa cum le-a promis patronatul rus.
“Problema mare în societate este lipsa de finanţare. Noii proprietari, Nikarom Invest SRL, nu cred că au băgat un leu în societate de când ne-au cumpărat.
Trăim din forţe proprii, se mai vinde un strung, o freză, o maşină, ceva material a rămas din perioada noiembrie 2012, de când am oprit activitatea, plus deşeurile rezultate din activitatea de dezmembrare.
Din nefericire, aceştia sunt banii din care trăim”, spune ing.Gabriel Banu, preşedintele Sindicatului „Metalurgistul” Mechel Târgovişte.
Protestatarii au scandat: “Afară! Afară! Afară cu ruşii din ţară!”