lun. dec. 23rd, 2024

slobozia-moara110814-4În comuna Slobozia Moară a avut loc un eveniment tragic în care, din nefericire, şi-a pierdut viaţa un copil.

La ora 16:09, dispeceratul I.S.U.”Basarab I” Dâmboviţa a fost anunţat, prin apel 112, despre producerea unui incendiu la o magazie de furaje dintr-o gospodărie situată în localitatea Slobozia Moară. Imediat, la faţa locului s-au deplasat două echipaje de intervenţie (cu două autospeciale de stingere) de la Garda Răcari, care la sosire au găsit incendiul manifestându-se la anexele gospodăreşti, flăcările extinzându-se şi la o locuinţă învecinată.

După lichidarea incendiului, pompierii au găsit în magazia de furaje trupul carbonizat al unui copil în vârstă de 5 ani.

Din cercetările efectuate se pare că minorul, nefiind supravegheat, s-a jucat cu chibriturile în magazia de furaje, aprinzând plantele furajere depozitate în aceasta.

Acesta este doar unul dintre zecile de incendii care se produc anual în România şi se soldează cu pierderi de vieţi omeneşti în rândul copiilor.

Se cunoaște faptul că “jocul copiilor cu focul” este o cauză de incendiu frecvent întâlnită, în ţara noastră mulţi copii fiind victime ale incendiilor, multe dintre acestea provocate chiar de ei înşişi.

Ne sensibilizează profund de câte ori auzim că un copil a fost din nou victima unui incendiu şi toţi am dori ca acest lucru să nu se mai repete. Totul depinde numai de noi, de grija şi responsabilitatea de care dăm dovadă în respectarea măsurilor de prevenire, pe care pompierii ţin să le amintească ori de câte ori au ocazia, prin intermediul campaniilor naţionale (Campania F.O.C. – Flăcările Omoară Copii) derulate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, a activităţilor informativ-educative derulate în unităţile de învătământ, cu prilejul “Zilelor Porţilor Deschise” organizate de I.S.U. “Basarab I” Dâmboviţa cu diverse ocazii (28 februarie – Ziua Protecţiei Civile, 13 septembrie – Ziua Pompierilor din România, programul educaţional “Şcoala altfel”, Ziua Informării Preventive s.a.), prin intermediul materialelor preventiv – educative difuzate cu sprijinul mass-mediei în presa scrisă şi audio-vizuală.

SFATURI PENTRU PĂRINŢI !

Pentru siguranţa copiilor

         Pentru părinţi, educatori şi persoanele care au în îngrijire copii este util să cunoască câteva măsuri care pot preveni astfel de evenimente:

– educaţi şi supravegheaţi în permanenţă copiii pentru a nu se juca cu focul;

– nu lăsaţi la îndemâna copiilor chibrituri, brichete, lumânări şi alte surse de foc;

– nu încredinţaţi copiilor sarcina de a aprinde focul;

– nu este permis accesul copiilor nesupravegheaţi în depozitele de furaje, şure, poduri, magazii, grajduri, cu mijloace care ar putea produce incendii;

– nu lăsaţi fără supraveghere copiii singuri în casă cu aragazul, mijloacele de încălzire sau aparatele electrice aflate în funcțiune;

– odată cu creșterea, învăţaţi-i cum să utilizeze sursele de aprindere și să se comporte în situaţii de pericol;

ATENŢIE PĂRINŢI !

Învațaţi copilul următoarele reguli ce îi pot salva viața în situații critice:

  • dacă este singur acasă, să părăsească imediat locuința și să anunțe un vecin sau primul adult despre izbucnirea incendiului;
  • dacă nu poate părăsi locuința, să telefoneze, dacă are posibilitatea, la 112 (numărul unic pentru urgențe) și să anunțe evenimentul precizând adresa, precum și faptul că este blocat în casă, după care să iasă la fereastră și să strige după ajutor;
  • ATENȚIE! nu trebuie să se ascundă în dulap, sub pat sau în alte locuri în care nu poate fi văzut de persoanele care intră în locuință;
  • dacă i-au luat foc hainele, trebuie să se lase pe sol și să se rostogolească până la stingerea flăcărilor;
  • atunci când în încăpere este fum, trebuie să se deplaseze aplecat sau târâș pentru a evita inhalarea acestuia.

Pentru ca pe viitor copiii să nu mai fie victime ale incendiilor, adulţii trebuie să ţină seama de sfaturile pompierilor, să le vorbească acestora despre pericolul pe care îl reprezintă incendiul și jocul cu focul, atât pentru viaţa lor cât şi a celor din jur, astfel încât copiii să adopte un comportament preventiv, pe care pompierii se străduiesc să îl formeze în rândul acestora. Numai aşa vor reuşi să se salveze şi să-i poată ajuta şi pe cei din jur.

 

COMPARTIMENT INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE