joi. dec. 26th, 2024

electrbIncident cumplit, petrecut în Dâmbovița. Un bărbat în vârstă de 44 de ani a murit chiar sub ochii soției. Folosise betoniera și a vrut să o scoată din priză, iar atunci s-a electrocutat.

electrb5Nici vecinii, nici medicii n-au reușit să-l salveze.

Bărbatul în vârstă de 44 de ani era căsătorit și locuia împreună cu soția și fetiță lor de 6 ani, în localitatea Bujoreanca. electrb4Visul lui era să termine de construit casa în care urma să se mute cu familia, povestesc apropiații. Așa că și sâmbătă a lucrat până târziu.

electrb6Florentina Ghiță, soţia bărbatului decedat: “A turnat beton, a urcat să niveleze și obosit de toată ziua, s-a sprijinit de priza care era acolo. Atât a zis prima oară, mi-au amorțit picioarele și după aia gata, m-am curentat.”

electrb3Femeia a văzut întreagă scenă și a început să strige după ajutor, iar câțiva vecini au venit imediat.

electrb7Am auzit că a țipat soția că s-a electrocutat. Am venit încoace. L-au scos cei care au venit mai devreme în balastru, în nisip.”

Între timp, cineva a sunat la ambulanță. Dar medicii n-au mai avut nicio putere. Acum, rudele bărbatului pun tragedia și pe seama oboselii.

electrb1Mama bărbatului decedat: “Am zis, ajunge, că s-a inserat. Nu, zice, că mâine mai sunt acasă, poimâine intru la serviciu.”

Polițiștii au deschis o anchetă și încearcă să afle toate detaliile incidentului.