În acest weekend, echipajele de intervenţie din cadrul I.S.U.”Basarab I” Dâmboviţa au fost solicitate la următoarele evenimente:
• În această perioadă, pompierii dâmboviţeni au intervenit la cinci incendii de vegetaţie, în care au ars cca. 21 hectare de vegetaţie uscată, astfel:
Detaşamentul Titu (oraş Titu/sat Fusea – 8,5ha; oraş Titu/sat Sălcuţa – 10ha; com.Costeşti din Vale – 2500mp);
Detaşamentul Găeşti (com.Ulieşti/zona A1/km.61 – 1ha);
• Sâmbătă – 03 august, la ora 19:14, pompierii de la Detaşamentul Găeşti au intervenit în comuna Mătăsaru, pentru stingerea unui incendiu izbucnit în dormitorul unei locuinţe. Din cercetările efectuate, se pare că incendiul a pornit de la un scurtcircuit electric provocat de un conductor electric defect. Au ars: tavanul din lemn pe o suprafaţă de cca.20mp, obiecte de mobilier, articole textile şi elemente de tâmplărie. Nu au fost victime;
• Echipajele SMURD din cadrul I.S.U.”Basarab I” Dâmboviţa au intervenit în această perioadă pentru a acorda ajutor medical de urgență la 44 solicitări. Afecțiunile pentru care au fost solicitați paramedicii au fost: traumatisme din diverse cauze, hipertensiune arterială, lipotimie, cefalee, afecţiuni respiratorii, dureri abdominale şi lombare. Pacienţii au fost transportaţi la spital pentru tratament de specialitate.
ATENŢIE CETĂŢENI ! „ÎN PERIOADELE DE CANICULĂ ŞI SECETĂ PRELUNGITĂ ARDEREA MIRIŞTII, VEGETAŢIEI USCATE ŞI A RESTURILOR VEGETALE ESTE INTERZISĂ”.
Compartiment Informare şi Relaţii Publice – I.S.U. „Basarab I” Dâmboviţa