sâm. dec. 21st, 2024

Accident rutier soldat cu vătămarea corporală uşoară a unui pieton 1. În ziua de 28 octombrie 2010, în jurul orei 14:00 , Poliția Oraşului Titu a fost sesizată,prin apel unic de urgenţă 112 că pe strada Regiei din oraşul Titu s-a produs un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală uşoară a unei persoane. La fața locului s-a deplasat echipa operativă constituită la nivelul Poliției Oraşului Titu, care a constatat următoarele: B. S. G, de 10 ani, din oraşul Titu, în timp ce conducea o bicilcletă, venind de pe o stradă laterală, a pătruns pe strada Regiei, fără să se asigure şi fără să acorde prioritate, intrând în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de M. Ionel Cristian, de 30 de ani, din comuna Sălcioara. Din accident a rezultat rănirea uşoară a conducătorului bicicletei B. S. G, care a fost transportat la Spitalul orăşenesc Titu în vederea acordării de îngrijiri medicale, fără a fi necesară internarea. În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propuse soluții legale prin parchet.