joi. dec. 12th, 2024

În 2009, celebrul Clipea de la firma Reper râma oraşul pe bani mulţi de la Compania Naţională de Investiţii, pentru introducerea noilor conducte de apă potabilă, lucrare care nu a fost dusă la bun sfârşit (adică, nu au fost terminate săpăturile şi nici terminate trotuarele, aşa cum era prevăzut în contract. La doi ani după marea râmare, Primăria Găeşti bagă mâna în bugetul propriu şi plăteşte din banii contribuabililor altă firmă, să repare ce a stricat Clipea. Mai mult, noua firmă contractată pentru lucrări de întreţinere pentru doi ani (pe numele ei SC ROMPREST SA, cu sediul în Buftea) va fi plătită să cârpească şi străzile, în funcţie de ce se mai adună pe la buget. În opinia noastră, dar şi a cetăţenilor care ne-au bombardat cu reclamaţii, până acum, reparaţiile sunt o mare bătaie de joc. Pe Str. Nicolae Bălcescu, de exemplu, pe care ar fi trebuit să se intervină încă de anul trecut, conform declaraţiei edilului Toader de atunci, s-a decopertat pe ici – pe acolo şi tot ce a rezultat din tocătura de asfalt a fost făcut muşuroaie de-a lungul carosabilului. În loc să le ridice, cum era normal, să se cureţe strada pentru o lucrare de bun simţ, plătită la standarde, cârpacii noştri s-au apucat de treabă, grămezile împiedicându-i vizibil să-şi desăvârşească opera. Mai mult, din cauza căldurii, tocătura asfaltică s-a topit şi s-a transformat în dâmburi periculoase pentru şoferi. „Doreii”, care nici măcar nu ştiu la ce firmă lucrează, s-au apucat să „repare” de zor şi trotuarele lui Clipea. Dincolo de faptul că plătim de două ori aceeaşi lucrare, ne trezim şi cu şoseaua ruptă şi prinsă în borduri inestetice. Pe trotuare nu se mai poate circula, pentru că sunt pline de nisip şi stricate pe porţiuni mult prea mari. Pavelele au fost scoase şi vor fi rearanjate, dar cu chenar de borduri înalte. Aşadar, dacă timp de doi ani, „Doreii” de la ROMPREST vor continua la fel cu treaba de mântuială, aşa cum au debutat pe Bălcescu, să nu ne mai întrebăm de ce găurile de la bugetul local se adâncesc, iar craterele de pe drumuri ne stripezesc… dinţii, scrie cronicagaestiului.sock.ro.