lun. ian. 13th, 2025

Stadion “Eugen Popescu”. Spectatori: 1.000.

Au marcat: Cherchez (37), Grigore (113), Pârvu (116) / Dragalina (75-pen).

Şuturi spre poartă: 26-11.

Şuturi pe poartă: 9- 3.

Cornere: 4-1.

Au arbitrat: Cătălin Popa 6 – Gabriel Stroe 7 (ambii Piteşti), Marius Badea 7 (Rm. Vâlcea).

Rezervă: Leonard Lilea (Piteşti). Observatori FRF: Constantin Constantinescu (Slatina), Grigore Tomoioagă (Rm. Vâlcea).

Cartonaşe galbene: Bucă (34), Cherchez (60) / Scarlat (11), A. Ionescu (32, 50), Opriţa (90, 100).

Cartonaşe roşii: A. Ionescu (50), Opriţa (100).

Chindia: Popescu – Pătru, C. Dinu, Ispas, Dobrescu – R. Dobre (77 Grigore), Anton, Honciu, Ghiţă (99 Văduva) – Cherchez, Bucă (69 Pârvu). Antrenor: Silviu Dumitrescu.

SCU Craiova: Brac – Cârjă, Ljubinkovic, Scarlat (46 Pătraşcu), Creţu – Precup, A. Ionescu, Dragalina, Bardu (58 Dragicevic) – A. Voinea, C. Ganea (46 Opriţa). Antrenor: Erik Lincar.

Craiolguţa s-a temut de Chindia, cerând ca meciul să se joace în Bănie, nu pentru că asistenţa ar fi fost poate de 10 ori mai mare decât la Târgovişte, ci pentru că e o echipă slabă. Primul şut pe poarta lui Popescu l-a trimis abia în minutul 54, prin Bardu, însă anemic, aşa cum am fost şi jocul oltenilor.

La început timidă, Chindia a prins curaj prin Cristi Chercez, care s-a strecurat hoţeşte la o minge aruncată de Pătru peste fundaşii adverşi, finalizând cu sânge rece, la colţul lung (37). Craiolguţa nu are om de atac ca puştiul din micro IV, dovadă că Voinea a ratat incredibil, singur cu Popescu, irosind serva isteaţă a lui Dragalina (40). Şi s-a intrat la pauză. 1-0 Chindia. Gol Cherchez. Mai e o repriză până la calificare.

Craiolguţa a egalat cu un om în minus

Cristi a preluat ca fotbaliştii, a pivotat ca fotbaliştii pe lângă Adrian Ionescu şi l-a scos din joc pe căpitanul Craiolguţei, care a văzut al doilea cartonaş galben (50). E al patrulea meci consecutiv în care adversarii Chindiei au eliminare, dar asta contează mai puţin. Ocaziile au început să curgă la poarta lui Brac, însă Ghiţă (58), Dobre (62), Bucă (63), Cherchez (72) şi Ispas (73) nu au putut să rupă meciul.

Bucă a băgat-o în aţe, doar că a fost ofsaid (53), altfel, din poziţie regulamentară e greu să-şi treacă numele pe lista marcatorilor. Şi a venit minutul 74. Pătru l-a scăpat din marcaj pe Albert Voinea, arbitrul a văzut fault în careu şi a dat penalty. Dragalina a tras bine, aproape de vinclu şi s-a făcut 1-1 (75). Oltenii au prins curaj, iar Precup putea întoarce rezultatul, printr-un şut care s-a scurs pe lângă ţintă (76).

Intrat cu forţe proaspete, Adi Grigore putea aduce bucuria calificării, însă Brac a fost la post (80). Copilul Târgoviştei ne-a bucurat mai târziu, în prelungiri. Iarăşi prelungiri, la fel ca în meciul cu ALRO Slatina.

Cherchez – Grigore, copiii calificării!

Dragalina l-a găsit bine pe Voinea, rămas singur cu Popescu, însă craioveanul ne-a bucurat de două ori. A trimis peste şi a făcut întindere, continuând meciul cu greu, fără să mai atingă mingea (93). Şi totuşi, Chindia nu are forţă să lovească decisiv, dar Craiolguţa mai pierde un om, pe Opriţa, care a văzut şi el al doilea galben, pentru un henţ (100).

Cu doi oameni în minus, ba chiar trei, pentru că Voinea a făcut figuraţie în prelungiri, Craiolguţa s-a baricadat în apărare. De fapt, şi Chindia a avut oameni în minus pe teren, otopenarii, aşa că diferenţa au făcut-o tot ai noştri. Iar faza decisivă nu putea să plece decât de la Cherchez. Cristi l-a ameţit pe Cârjă, a trimis în forţă la colţul scurt, Brac a respins până la Adi Grigore, care a ridicat asistenţa în picioare, printr-un şut sănătos, din centrul careului (113).

Finalul i-a aparţinut tot lui Cherchez, cu o recuperare decisivă, apoi o pasă galantă către Lucian Pârvu, care a făcut 3-1. Calificare meritată şi muncită pentru Chindia, de care probabil că s-a bucurat cel mai tare Adrian Mititelu, patronul celor de FC Universitatea Craiova.

Declaraţii după meci:

●”Eu, personal, dedic această victorie tuturor târgoviştenilor! Sunt foarte mulţumit de imaginea pe care încet, încet, începem să o reparăm. Am avut emoţii, dar aşa e fotbalul. De data aceasta, încă o dată fotbalul a ţinut cu noi. În 16-imi apare acea problemă, pe care eu am ridicat-o în nenumărate rânduri. Nu este normal ca o echipă care şi-a câştigat dreptul, să meargă şi să joace la o echipă care are nocturnă, fiindcă televiziunea vrea să-i televizeze. Ar fi păcat pentru târgovişteni să jucăm în altă parte. Rezultatul de astăzi probabil că o să-i ambiţioneze şi mai mult în meciul de vineri, cu Bradu. Orice echipă care evoluează în Liga I nu este slabă. Mai slab cotate ar fi Săgeata Năvodari, Corona Braşov, dar vă daţi seama că nici nouă nu near conveni să vină Steaua, CFR, Vaslui, Pandurii, cu toate că e un factor mare de imagine. Dacă vom juca cu Steaua, cu siguranţă nu vom juca aici, pentru că Steaua va face tot posibilul să-şi televizeze meciul. Dacă vom găsi un teren cu nocturnă în apropiere, ar fi posibil. S-ar putea la Titu, din câte am înţeles este o nocturnă omologată”, Mugur Porumbacu, preşedinte Chindia Târgovişte.

●”Sunt mulţumit de joc, de rezultat. De ce mi-a fost frică n-am scăpat, de prelungiri. S-a făcut efort mare, să sperăm că nu o să avem probleme vineri. Sper că îi vom reface, pentru că e un meci important şi trebuie să-l câştigăm. Am intrat şi în hora asta, cu cupa, văd că ne-a ieşit. Stau şi mă întreb de ce unii jucători de aici sunt în Liga a III-a? Nu merită… Avem lot bun, potenţial bun. Mă bucur că am mulţumit spectatorii! Cu cine vreau să joc mai departe în cupă? Fără Steaua! Chiar dacă nu par a fi echipe abordabile, nu ne vom face de râs, în nici un caz. Disciplina tactică! La acest capitol am fost superiori. Am stat bine în teren, dacă am fi jucat pe presing de sus, aveam probleme. Din acest punct de vedere, am jucat tactic super. Dacă le-am fi oferit spaţii, aveam probleme”, Silviu Dumitrescu, antrenor Chindia Târgovişte.

●”Pentru noi nu este un rezultat cu care să ne mândrim. Au contat foarte mult şi eliminările. Era clar că în opt oameni va trebui să rezistăm până la final şi să încercăm să câştigăm acest joc la penalty-uri. Felicit echipa gazdă şi le doresc baftă în turul următor! A doua eliminare a fost puţin uşoară. Nici nu ştiu de ce i-a dat galben. Au fost decizii, din punctul meu de vedere, proaste. Cred că jucătorilor le lipseşte încrederea în valoarea lor şi nu înţeleg de ce! Se ştie obiectivul meu: primele două locuri la sfârşitul campionatului”, Erik Lincar, antrenor CS Universitatea Craiova.

Alte rezultate: Sănătatea Cluj – ASA Tg. Mureş 5-4 (d.l.d), FC Voluntari – Rapid Bucureşti 0-1 (d.p), CS Baloteşti – ACS Berceni 0-1, FCM Dorohoi – CSMS Iaşi 3-2.

Costin Mihai