Indisciplina pietonală, cauză a accidentelor rutiere
Poliţiştii morenari au fost sesizaţi că pe strada Târgoviştei din Moreni s-a produs un accident de circulaţie.
Din cercetări a reieşit că un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din Moreni, în timp ce se deplasa la volanul unui autoturism, a acroşat şi accidentat o minoră, de 9 ani, care s-a angajat în traversarea părţii carosabile prin loc nepermis şi fără să se asigure.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a minorei, aceasta fiind transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”, urmând ca la finalizarea acestora să se propună soluţie legală prin Parchet.
Pentru prevenirea implicării copiilor în evenimente rutiere, poliţia rutieră le recomandă părinţilor să-i înveţe pe cei mici:
-
Să circule numai pe trotuare;
-
Să nu staţioneze pe bordura trotuarelor deoarece se pot dezechilibra şi cădea în faţa maşinilor;
-
Să nu traverseze drumurile publice prin alte locuri decât prin cele special amenajate şi semnalizate prin indicatoare sau marcaje rutiere şi numai după ce s-au asigurat temeinic, iar la trecerile semaforizate, numai la semnalul luminos de culoare verde;
-
Să nu se angajeze în traversarea părţii carosabile în fugă, prin faţa sau spatele autovehiculelor staţionate ori a mijloacelor de transport în comun oprite în staţii;
-
Acolo unde nu există amenajate trotuare sau poteci laterale, să se deplaseze numai pe partea stângă a părţii carosabile şi cât mai aproape de marginea acestora, dar nu în grup, ci în şir unul după altul;
-
Să nu circule cu rolele pe drumurile publice, ci numai în locurile special amenajate;
Recomandăm, de asemenea, părinţilor să ţină cont de următoarele aspecte:
-
Supravegheaţi în permanenţă modul în care cei mici respectă regulile de deplasare pe drumurile publice;
-
Alegeţi locurile de joacă ale copiilor în spaţii adecvate, departe de arterele rutiere intens circulate;
-
Amintiţi-le mereu regulile de circulaţie şi importanţa respectării acestora, prin exemplificarea unor conduite preventive în trafic.