Dum. dec. 22nd, 2024
tineriaTINERII DIN PROIECTUL AMBASADORUL DE TINERET 2B
ÎN PREGĂTIREA ACTIVITĂȚILOR
 Tinerii selectați pentru participarea în cadrul proiectului AMBASADORUL DE TINERET 2B au avut o nouă zi de lucru. După întâlniri consecutive pe parcursul ultimelor trei săptămâni, tinerii au continuat creionarea unei Strategii de tineret, care va trebui finalizată la sfârșitul schimbului bilateral itinerant din perioada 6 – 24 august 2014. Acest document de lucru va deveni oficial, va fi aprobat și implementat la nivelul celor două municipalități partenere în proiect: Moreni și Torres Novas.
După mai bine de două ore de lucru, a avut loc prima întâlnire online dintre tinerii din Moreni și Torres Novas, astfel aceștia făcând un prim pas în cunoașterea reciprocă, cu atât mai mult cu cât înainte de începerea schimbului bilateral vor avea de realizat împreună mai multe task-uri – dintre care amintim dezvoltarea blogului proiectului, a paginii de Facebook a proiectului și noi metode de educație non-formală.
De asemenea, în cadrul ședinței online au fost discutate aspecte importante ale activităților incluse în Agenda zilnică a schimbului de tineri, cu accent pus pe creativitate, interacțiune, dar și aspectele administrative, organizatorice și logistice.
,,Suntem pe ultima sută de metri cu pregătirile tuturor detaliilor pentru ca schimbul bilateral itinerant de tineri care se va desfășura în perioada 6 – 24 august în Moreni și în Torres Novas să se realizeze în cele mai bune condiții și astfel pe 31.12.2014 (ultima zi de implementare) să putem afirma că acest proiect a fost unul de succes, cu un plus valoare pentru tinerii participanți, cu un impact major în rândul celor două comunități locale partenere și cu o promovare de calitate a Programului Tineret în Acțiune și a noului Program pentru tineret Erasmus+ (2014 – 2020).
Cooperarea cu tinerii din Moreni și cu cei din Torres Novas este foarte bună. Sunt tineri de excepție, plini de idei, dornici de implicare, creativi. De asemenea, cooperarea cu partenerul nostru portughez Direcția de Cultură, Tineret și Sport din Torres Novas se ridică la standarde foarte înalte din toate punctele de vedere. Și pentru acest aspect vreau să-i mulțumesc, încă o dată, coordonatoarei de proiect Leandra Duarte.
O cooperare promptă, întotdeauna rezolvând toate detaliile necesare și stabilind de comun acord pașii pe care trebuie să-i parcurgem pentru ca proiectul AMBASADORUL DE TINERET 2B să fie implementat ca la carte”, a declarat Adrian Stângă, Managerul proiectului.