28 aprilie 2024

Moreni – 95 la sută dintre gospodării, racordate la reţeaua de canalizare

www.mariusbuga.ro_images_cdinu„Reţeaua de apă a fost rezolvată de administraţia din Moreni prin mai multe proiecte, având în vedere că nu exista reţea publică decât pe un segment al localităţii, segment care a fost reabilitat printr-un proiect pe CNI (Compania Naţională de Investiţii), proiect care a fost recepţionat şi predat Companiei de Apă.

Un al doilea proiect a fost acela de extindere reţea de apă şi canal, lucrare licitată de Compania de Apă, lucrare finalizată, aflată în curs de recepţionare. Un al treilea proiect este acela privind alimentarea cu apă în Cartierul Bana, lucrare care a fost făcută pe fonduri proprii ale Primăriei, lucrarea este încheiată şi predată Companiei de Apă din Târgovişte.

Mai avem o lucrare de apă în Cartierul Pleaşa, care a fost încheiată. Ultima lucrare este alimentarea cu apă şi canalizare în Cartierul ţuicani, lucrare făcută pe economii la Mediu, care este contractată de Compania de Apă şi se află în curs de execuţie. În momentul în care toate aceste lucrări se vor încheia, pot să spun că municipiul Moreni are rezolvată problema apei, reţea publică, pentru 100% din gospodăriile localităţii.

Din punct de vedere al canalizării, avem o lucrare începută de Compania de Apă care este aproape de finalizare şi mai avem proiecte şi finanţare pentru încă trei străzi, iar la încheierea acestor lucrări municipiul va putea raporta că 95% din gospodăriile din localitate vor fi racordate la reţea publică de canalizare”, a declarat Constantin Dinu, primarul municipiului Moreni.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial