lun. dec. 23rd, 2024

mon-cazarmaComunicat de presă

Secretarul județului Dâmbovița, Ivan Vasile Ivanoff, a participat, ieri, 31 mai 2019, la inaugurarea Monumentului Tuturor Eroilor Români, care de-a lungul timpului s-au jertfit pentru patrie.

La evenimentul care a avut loc în incinta UM 02492, alături de autorităţile judeţene şi locale, au mai participat: reprezentanţi ai Arhiepiscopiei Târgoviştei, Garnizoanei Târgovişte, Inspectoratului Școlar Județean, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, Inspectoratului Județean de Poliție, Asociaţiei Cultul Eroilor.

Secretarul județului a transmis mesajul președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea:

Motivul pentru care suntem astăzi, aici, este acela că, în momentele în care România a fost dominată de luptă și primejdie, au fost oameni, români de-ai noștri, eroii țării, care, mai presus de consecințe, s-au pus în fața pericolului, de multe ori fatal, pentru a da șansa poporului român de a fi independent și liber.

Sacrificiul lor a însemnat, cu adevărat, salvarea României, dar, cu mare greutate, trebuie să nu uităm că a însemnat și multă durere. Durere în sufletul familiei, al celor apropiați, dar și al tuturor românilor de pretutindeni.

România are milioane de eroi în multe locuri din această țară și în multe pagini de istorie, dar consider că nu se cuvine să vorbim despre cifre pentru că atunci când spunem eroi fiecare suflet contează. Fiecare act de curaj, fiecare emoție care le-a dat puterea de a fi patrioți, demni și integri, fiecare gest de a pune patria mai presus decât ei sunt lucrurile care i-au definit ca oameni și care contează cu adevărat.

Mai mult decât istoria României, fiecare dintre eroii români are propria lui istorie. Povești cunoscute încă sau nu, biografii celebre sau nu, familii, destine, trăiri, toți au avut o viață care nu trebuie uitată niciodată. Pentru că viața lor a ajutat și a dat o nouă viață României.

Pentru asta suntem aici. Pentru a aduce un omagiu vieții fiecărui erou român, indiferent că istoria îi cunoaște numele și povestea sau nu. Cu mare regret, trebuie să recunoaștem că încă sunt oameni printre noi care nu își găsesc liniștea pentru că nu știu ce s-a întâmplat cu eroii lor, parte din familia lor, și nu cunosc locul unde se pot ruga pentru ei.

Monumentul inaugurat astăzi este și pentru ei. Știm că așa cum durerea lor nu va trece niciodată, nici noi nu îi vom uita pe eroii români niciodată și nu vom renunța a le cinsti memoria. Acest simbol este dovada legăturii care nu se va rupe niciodată între noi și ei, este dovada gloriei și recunoștinței eterne!”

Manifestarea s-a încheiat cu depunerea de coroane și jerbe de flori în cinstea celor căzuți la datorie, urmată de defilarea gărzii de onoare.

Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița