3 mai 2024
Mobilizare de forțe, la Târgoviște! Peste 300 de jandarmi, polițiști și pompieri, chemați!

Mobilizare de forțe, la Târgoviște! Peste 300 de jandarmi, polițiști și pompieri, chemați!

2(1)PESTE 300 DE JANDARMI, POLIȚIȘTI ȘI POMPIERI VOR VEGHEA LA BUNA DESFĂȘURARE A ACTIVITĂȚILOR PRILEJUITE DE SĂRBĂTOAREA SOLEMNĂ A SF. IERARH NIFON

Mâine, 11 august a.c., efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Mircea cel Bătrân” Dâmboviţa, Grupării de Jandarmi Mobile Ploieşti, Poliției Dâmbovița și I.S.U. “Basarab I” Dâmbovița vor acționa pentru asigurarea unui climat normal de ordine și siguranță publică și buna desfășurare a activităților în zona Catedralei Arhiepiscopale și Mitropolitane din Municipiul Târgovişte, unde va avea loc o ceremonie religioasă importantă, prilejuită de Sărbătoarea solemnă a Sf. Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Ţării Româneşti.

La această activitate se preconizează participarea unui număr mare de persoane.

***

Pentru evitarea unor incidente nedorite şi a oricăror situaţii de natură să tulbure liniştea publică, Jandarmeria Dâmboviţa recomandă cetăţenlor care vor participa la manifestarea religioasă următoarele:

  • să respecte indicaţiile jandarmilor;
  • să evite implicarea în conflicte de orice natură;
  • să acorde o atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale (genţi, poşete, etc.);
  • să evite, pe cât posibil să aibă la vedere obiecte de valoare care pot atrage atenţia;
  • să solicite, ori de câte ori este nevoie, sprijinul autorităţilor.

 

 

COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL

AL I.J.J. DÂMBOVIŢA

În perioada 10 – 11 august 2015, la Catedrala Arhiepiscopală şi Mitropolitană din Târgovişte vor avea loc ceremoniile religioase legate de sărbătorirea solemnă a Sf. Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Ţãrii Româneşti, eveniment la care se anunţă participarea unui număr foarte mare de credincioşi.

Având în vedere siguranţa participanţilor, în zilele de 10 şi 11 august, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” al judeţului Dâmboviţa va deplasa în zona Catedralei Mitropolitane o autospecială de intervenţie şi ambulanţa SMURD de la Detaşamentul Târgovişte.

Cadre ale Inspecţiei de Prevenire efectuează, în această perioadă, verificări privind asigurarea măsurilor preventive ce se impun la desfăşurarea unui astfel de eveniment cu public numeros.

Pentru ca această mare sărbătoare religioasă să se desfăşoare în condiţii de  linişte şi siguranţă, Inspecţia de Prevenire din cadrul I.S.U.„Basarab I” Dâmboviţa recomandă respectarea următoarelor reguli:

ü    parcarea autovehiculelor persoanelor care participă la eveniment se face astfel încât să nu blocheze căile de acces pentru autospecialele de intervenţie;

ü    aprinderea şi aşezarea lumânărilor se va face numai în locurile special amenajate în acest sens;

ü    pe timpul slujbelor, fiecare credincios va avea grijă să protejeze persoanele din imediata apropiere de flacăra lumânărilor, pentru a preîntâmpina aprinderea articolelor de îmbrăcăminte sau a părului.

COMPARTIMENT INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

 

 

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial